Tutela unui minor

Simplu fapt ca parintele are "gradul 2" adica Accentuat,conform denumirii consacrate legal, nu trebuie privit din start ca "persona non grata" in materia asumarii obligatiilor si exercitarii drepturilor parintesti fata de propriul copil.
Instanta va tine cont -fara a-l discrimina in vreun fel,pe motiv de dizabilitate-de un complex de factori, cand va hotari daca parintele are abilitatile necesare si poate oferi conditii de educare,crestere si ingriire adecvate pentru copilul sau.
Persoana cu handicap trebuie privita cu aceeasi ochi cu care ii privim si pe ceilalti semeni ai nostri,poate doar cu mai multa intelegere,aplecare si empatie...
Regula de drept este custodia comuna si doar pentru motive intemeiate,instanta poate incuviinta custodie unilaterala in favoarea parintelui.
Numai bine!

Prin asta inteleg ca,parintele cu handicap poate fi privit de catre instanta cu mai multa intelegere,drept urmare...poate avea castig de cauza in detrimentul celuilalt parinte,ce este apt din toate punctele de vedere?In baza legilor acestui stat,respectivul parinte este declarat inapt(cuvantul este dur,recunosc) si beneficiaza astfel de diferite ''ajutoare'' menite sa-i usureze viata,ba chiar are dreptul la un insotitor,.... dar in acelasi timp,tot in baza legilor acestui stat,acelasi parinte este considerat ''apt'' in ingrijirea,educarea,etc.,unui minor?Legea spune ca ai dreptul chiar si la un insotitor,pentru ca nu te poti descurca si totusi,de un alt suflet,in acest caz,un copil,ai putea avea grija?Nu mai inteleg nimic.Sa rezum scurt si la obiect.Daca legal esti considerat incapabil sa te ingrijesti si prin lege iti poate fi acordat un ajutor,adica o alta persoana care sa te supravegheze,ajute,etc..cum ti se poate acorda in grija un minor,cand prin lege esti declarat incapabil de propria-ti soarta?

Prin Legea nr. 287/2009 republicata, a fost adoptat Noul Cod Civil, iar institutia incredintarii minorului spre crestere si educare unuia dintre parinti a fost inlocuita cu institutia stabilirii locuintei minorului si a exercitarii autoritatii parintesti.

Va citez dintr-o hotarare judecatoreasca pe tema ridicata de Dvs., pentru a vedea cum se reflecta interpretarea noilor reglementari in jurisprudenta.

“Renunţarea la noţiunea de încredinţare a minorului a fost determinată de necesitatea schimbării mentalităţii conform căreia părintele căruia îi era încredinţat copilul putea exercita discreţionar autoritatea pe care i-o conferea calitatea de părinte. Diferenţa între încredinţarea copilului spre crestere si educare si stabilirea locuinţei copilului este că, în acest din urmă caz, părintele la care copilul locuieste nu mai are singur dreptul de a-l creste si educa.
Autoritatea părintească poate fi exercitată doar de unul dintre soţi pentru motivele prevăzute de art. 507 sau art. 398 din Codul civil. (...) Art. 507, la rândul său, enumeră situaţii general valabile care vor conduce la exercitarea autorităţii părintesti de un singur părinte, fiind aplicabil deopotrivă pentru ipoteza părinţilor căsătoriţi si a celor divorţaţi.
Dificultatea rezidă în aprecierea „motivelor întemeiate”, altele decât cele menţionate la art. 507 din Codul civil. În practică, astfel de motive au fost considerate consumul de alcool, de droguri, violenţele exercitate de către unul dintre părinţi, aspecte dovedite prin certificate medico-legale, declaraţii de martori, chiar recunoaşterea părintelui care a exercitat violenţele etc. Potrivit unui alt punct de vedere, aceste motive pot fi apreciate ca temeinice pentru dispunerea exercitării autorităţii părinteşti de către unul dintre părinţi doar atunci când se manifestă în raporturile dintre părinte si copil (de exemplu, un eventual dezinteres faţă de copil manifestat până la divorţ).
În cazul părinţilor divorţaţi, autoritatea părintească se va exercita potrivit hotărârii instanţei de tutelă. Mai mult, exerciţiul comun al autorităţii părintesti după divorţ presupune consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la cresterea si educarea copiilor, actele curente privind cresterea si educarea acestuia fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc.
Niciun argument de principiu nu poate înlătura exercitarea în comun a autorităţii părintesti (de exemplu: sexul, vârsta copilului), împrejurările nerelevante nu constituie motive temeinice în acest sens (de exemplu, un părinte se face vinovat de violenţe conjugale, prezintă un handicap fizic, faptul că un părinte devine homosexual, plecarea părintelui în străinătate), pentru că este vorba doar de contribuţia unui părinte la luarea unei decizii privitoare la copil. În stabilirea exercitării autorităţii părintesti de către un singur părinte trebuie avute în vedere doar fapte concrete care trebuie dovedite. Probatoriul trebuie să poarte asupra următoarelor elemente cumulative: dovada de către soţul solicitant a suferinţei copilului care se află sub autoritatea ambilor părinţi; stabilirea unei legături de cauzalitate între suferinţa copilului si exercitarea în comun a autorităţii părintesti; demonstrarea faptului că soluţia constă în exercitarea autorităţii părintesti exclusiv de către unul din parinti.”

In concluzie, instanta va stabili domiciliul copilului si modalitatea prin care se va exercita autoritatea parinteasca luand in considerare asa-zisul interes superior al copilului, luand in considerare toate elementele care concura la cea mai buna aparare a drepturilor minorului.

O zi frumoasa,
Silvia Puskas

Va multumesc pentru ultimul raspuns,o zi buna.

O ultima intrebare.Daca la incheierea procesului,finalitatea acestuia nu este agreata de una din parti si inainteaza recurs,minorul ramane la domiciliul actual sau se pune in aplicare hotararea judecatoreasca?Multumesc anticipat.