Este o hotarare care s-a luat pe modelul administrarii proprietatii comune, specific Legii 230/2007, adica o majoritate de proprietari hotaraste, in pofida unei minoritati, de exemplu sa faca o reparatie la o coloana de apa sau....sa zugraveasca scara.... sau sa se instaleze interfon etc.
Cand insa este vorba de renuntarea la furnizarea unei utilitati strict necesara proprietarului in apartamentul sau si fiind vorba de lipsirea acestuia de folosirea cotei-parti din proprietatea comuna initiala a blocului, dar si prevazuta in actul de proprietate, atunci, dupa parerea mea, acest principiu al majoritatii nu mai este valabil.
In HG 1588/2007 cu normele de aplicare a legii 230/2007 de infiintare, organizare si functionare a asociatiilor de proprietari se spune:
Art.32
.........
(3) Niciun proprietar de apartament sau de spatiu cu alta destinatie decat aceea de locuinta nu va fi exceptat de la obligatia de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renuntarii la folosirea unei parti din proprietatea comuna, a abandonarii apartamentului sau a spatiului cu alta destinatie decat aceea de locuinta ori in alte situatii.
Probabil majoritatea posesoare de CT nu vor sa mai plateasca caldura la comun de pe tevile comune si atunci au hotarat ca au dreptul sa renunte la aceasta cheltuiala, fortand minoritatea care inca se mai aprovizioneaza cu caldura si apa calda prin acest sistem sa ramana-n aer cu aceasta utilitate daca nu isi monteaza si acesti proprietari CT.
Normele spun altceva, dupa cum se vede in citatul de mai sus.
Acum, mai este in discutie si daca furnizorul va accepta acest lucru pentru ca, dupa cum se stie, in mai toate localitatile, CL au adoptat niste hotarari in sensul de a nu se mai aproba deconectari sau debransari de la sistemul centralizat.