Pe data de 7 aprilie, ora 21, fratele meu in varsta de 18 ani, a avut un accident rutier. Persoana respectiva se deplasa pietonal pe partea carosabilă, fără a purta elemente reflectorizante şi în condiţii de ploaie torenţială.În urma accidentului a rezultat decesul victimei. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei care au fost negative. Cercetările sunt efectuate în continuare sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cauzelor în care s-a produs evenimentul rutier. La sfarsitul declaratiilor, a primit permisul inapoi pana la finalizarea dosarului, urmand sa-l predea pentru a circula cu dovada pe perioada procesului.
Sunt total debusolata, si m-ar interesa pasii pe care ar trebui sa ii urmez. As vrea sa discut cu un avocat care sa ma ajute in aceasta problema. El este nevinovat, persoana respectiva se afla intr-o stare de ebrietate foarte urata. Ulterior am aflat din acea zona ca persoana decedata a mai fost ridicata de pe sosea.
Ce trebuie sa facem acum?
Luati legtura cu un avocat care sa il asite pe fratele dvs. in timpul urmaririi penale. Din ceea ce ati relatat dvs. pare sa fie culpa victimei in cazul in care fratele dvs. indeplinea toate conditiile legale circulatiei pe drumurile publice. In functie de ce anume a declarat fratele dvs. in fata organelor de urmarire penala, de evolutia cercetarilor di de probele administrate este posibila ca dosarul sa se finalizeze prin netrimitere in judecata dar trebuie construita o aparare riguroasa in acest sens insotita de dovezi.
Va multumesc din suflet ! Din ce am inteles de la domnii politisti, trebuie sa asteptam rezultatul necropsiei, pentru a vedea sigur alcoolemia. Dosarul insa ajunge la parchet prima data, sau ce se intampla cu el? De unde putem afla rezultatele oficiale cum ca fratele meu a circulat cu o anumita viteza, si asa mai departe? Nu stiu nici macar daca intelegi ce vreau sa spun .. trec printr-o perioada foarte grea, dar multumesc lui Dumnezeu ca fratele meu este bine. Daca se ajunge la tribunal, se poate ca fratele meu sa nu mearga? Are doar 18 ani, a trecut prin accident si nu as vrea sa ajunga si la tribunal.
Pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii accidentului se va dispune expertiza tehnica judiciară prin care expertul tehnic să răspundă la anumite întrebări ca de exemplu:să se stabilească viteză de deplasare a autovehiculului la momentul accidentului,stabilirea momentului apariţiei stării de pericol,stabilirea spaţiului parcurs de victimă,respectiv autovehicul din momentul apariţiei stării de pericol până în cel al coliziunii, stabilirea posibilităţilor de evitare a accidentului, de fapt această analiză reprezintă elementul principal ,pe baza căruia, alături de celelalte mijloace de probă ,organul judiciar stabileşte vinovăţia şi prezintă două etape ,prima este analiză posibilităţilor de evitare,care se încadrează între momentul declanşării stării de pericol şi cel al impactului,respectiv a doua,cea a posibilităţilor de prevenire a accidentului,care cuprinde analiză evenimentului în funcţie de obligaţiile legale pe care le avea conducătorul auto respectiv pietonul ,anterior declanşării stării de pericol.etc
Expertul este din cadrul politiei? Sau il solicita familia celui decedat? Intreb pentru ca nu stiu, si vroiam daca se poate sa-mi explice cineva toti pasii care trebuiesc urmati, ca noi sa ne putem apara legal. Sa inteleg ca un avocat bun, ne-ar ajuta in momentul de fata? As dori si eu cateva recomandari!