Buna ziua,
Sunt intr-o mare dilema si ma invart intr-un labirint legislativ, care, asa cum se intampla de fiecare data cand vrei sa te lamuresti asupra legalitatii unei decizii, constati ca, daca respecti un cadru legislativ, nu poti sa nu incalci ceva mentionat in alt text al legislatiei.
CONCRET:
Autoritate contractanta doreste lanseze o procedura pentru atribuirea unui contract de
Delegarea de gestiune prin concesionare a serviciului public de administrare a domeniului public si privat avand ca obiect prestarea serviciilor si activitatilor necesare modernizarii, exploatarii si intretinerii cimitirelor publice umane
Deci
Este: CONCESIUNE
Este: domeniu public si privat
Conform art.11 din OUG 54/2006,
“În măsura în care, după întocmirea studiului de oportunitate, se constata ca exploatarea bunului ce va face obiectul concesionarii implica în mod necesar şi executarea unor lucrări şi/sau prestarea unor servicii, concedentul are obligaţia ca, în funcţie de scopul urmărit şi de activităţile desfăşurate, sa califice natura contractului potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 . În acest scop, concedentul poate solicita punctul de vedere al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.”
(In cazul de fata este vorba despre prestarea unor servicii)
DAR, ANRMAP isi declina aceasta responsabilitate, avand in favoarea sa prevederile art.2 alin (1) litera k. dibn HG 525/2007, abrogate de punctul 2 al art.I din HG 760/2012, privind organizarea si functionarea A.N.R.M.A.P.
Pana aici e bine, deci ne descurcam singuri, cum putem … dar DACA nu putem ???
Prin OUG 34/2006 sunt trasati pasii de urmat privind atribuirea unui astfel de contract, dar apar neconcordante datorate naturii contractului
S-au luat masurile necesare pentru definitivarea fazelor premergatoare derularii unei proceduri si s-a stabilit:
- s-a desemnat un colectiv de coordonare si supervizare
- Studiu de oportunitate (prevede delegarea de gestiune, redeventa anuala, toate riscurile ce decurg din prestarea acestui serviciu sunt in totalitate repartizate concesionarului; durata contractului, bunurile realizate prin investitiile concesionarului, raman in proprietatea acestuia pe durata contractului, dar constituie bun de retur etc.) - HCL
- Caietul de sarcini -HCL
- Regulament de functionare cimitire-HCL
- Nivelul tarifelor practicate obligatoriu de concesionar-HCL
- NU EXISTA VALOARE ESTIMATA a contractului. Autoritatea contractanta primeste redeventa anuala in schimbul delegarii de gestiune a serviciului respectiv
Teoretic ar urma procedura, care, conform art 218^1 din OUG 34/2006 este de licitatie deschisa – ( cap.VII –Contracte de concesiune -OUG 34/2006, art. 218-225).
In afara de criteriul de atribuire, care poate fi clar definit, respectiv ”nivelul redeventei”- conform art.18 din HG 71/2007, am urmatoarele neclaritati:
1 - avem OBLIGATIA de a estima valoarea contractului – art. 25 din OUG 34/2006(aceasta e zero in cazul nostru)
2 - avem OBLIGATIA de a solicita o garantie de participare la licitatie (suma fixa ce nu pate depasi 2% din valoarea estimata a contractului) – art 41 din HG 71/2007 si art 43^1 din OUG 34/2006
3 - avem OBLIGATIA de a stabili o garantie de buna executie, care nu trebuie sa depaseasca 10% din valoarea contractului, fara TVA – art 89 din HG 925/2006 (contractul nu are o anumita valoare, nu exista un cost al autoritatii contractante ca o consecinta a prestarii respectivelor servicii – are de fapt un CASTIG, respectiv redeventa)
4 - avem OBLIGATIA de a transmite in SEAP anuntul de participare
Mai mult decat atat, la capitolul II.2.1) Cantitatea sau domeniul global (inclusiv, dupa caz, toate loturile si optiunile) – in cadrul documentatiei de atribuire care trebuie completata in SEAP, exista un loc predestinat, unde trebuie inscrisa VALOAREA ESTIMATA (sistemul nu va admite transmiterea spre publicare fara completarea acestei sectiuni) – practic e o etapa imposibila.
5 - la art 21 din HG 71/2007, se mentioneaza despre obligativitatea de a transmite anuntul de participare si in JOUE, daca ordonanta 34/2006 impune acest lucru.
Cum reusim sa stabilim DACA legislatia impune, atata timp cat valoarea contractului este ZERO.
Avand in vedere cele de mai sus, va rugam sa ma sprijiniti cu un raspuns competent privind incadrarea corecta a acestui tip de serviciu, respectiv cadrul legislativ care trebuie urmat
Poate nu este cazul de aplicare a OUG 34/2006 corelat cu HG 71/2007 ….
Pentru ca ma bazez pe cunostintele D-voastra in materie, va rog foarte mult sa-mi raspundeti, poate asa ma scoateti din impas.
Astept cu nerabdare acest raspuns, in maxim 2 zile trebuie sa demarez procedura, nu as vrea sa incalc legislatia datorita unor interpretari personale.
Sunt curioasa cine se va incumeta sa imi dea raspuns in timp util
Multumesc si va doresc o zi buna :)
Cel mai recent răspuns:
crenguta1963 , utilizator
20:40, 21 Iunie 2013