buna seara am si eu citeva intrebarii nepotul meu e inchis in baza art 173-174 cpp a re de facut o pedeapsa de 7 ani jumatate din care a facut 4ani jumatate in luna ianuarie are comisia de eliberare .la 1 februarie am inteles ca intra noile coduri penale si exista si citeva modificarii ale pedepselor ce vreau eu sa stiu daca el beneficiaza de aceste legi favorabile cu toate ca intra in comisie dar sigur nu i da drumul din prima ce snse are sa vina acasa mai devreme
multumesc
Daca nepotul dvs. are comisia de eliberare in luna ianuarie, atunci se vor aplica prevederile codului penal actual si nu a celui nou, care intra in vigoare de abia de la 1 februarie.
Pentru tentativa de omor simplu nu va beneficia de reducere a pedepsei.
În privinţa omorului simplu, nu există oricum modificări sub aspectul limitelor de pedeapsă .Dacă ar fi existat vreo modificare şi noua lege ar fi fost mai favorabilă, nepotul dvs. ar fi beneficiat de această lege dacă i-ar fi fost aplicată o pedeapsă care depăşeşste maximul special al noii legi , chiar şi după liberarea condiţionată, când el se va afla tot în executarea pedepsei pănă la expirarea ei. Dar nu va fi cazul din câte constat.
cred ca nu ma pus intrebarea bine nepotul meu nu a omorit pe nimeni si la dosar exista expertize medico-legale care sustin clar ca victima nu a avut viata pusa in pericol de moarte am inteles ca se vor verifica toate dosarele din penitenciare de la 1 septembrie si cei care vor avea de cistigat ceva din noul cod penal vor fi anuntati nu stiu ce se v a intimpla cu dosarul lui dar daca e ceva cit de putin favorabil in favoarea lui e normal sa beneficieze de acest lucru si incadrarea e de tentativa de omor calificat