Ordin 376/2006
ART. 14
(1) Probele prelevate şi sigilate, împreună cu exemplarul original al procesului-verbal de prelevare a probelor biologice şi al buletinului de examinare clinică, prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la prezentele norme metodologice, vor fi puse, după încheierea procedurii de prelevare şi examinare, la dispoziţie poliţistului, care le va transporta şi le va depune în cel mai scurt timp la instituţiile medico-legale teritoriale.
(2) Copiile documentelor se păstrează de către organele de poliţie.
(3) În situaţia în care transportul sau depunerea probelor prelevate nu poate fi efectuat imediat, acestea se păstrează la frigider, în sediile unităţilor de poliţie, timp de maximum 3 zile.
(4) Se interzice instituţiilor medico-legale primirea probelor biologice aduse de alte persoane decât poliţişti.
Cum as putea sa aflu rezultatul de sange daca am fost si am platit recolta de sange? Presupun ca este la politie si acesa stie deja rezultatul meu? sau trebuie sa intreb eu de rezultat la medigina legala