Am si eu o intrebare. Saptamana trecuta, joi, s-a judecat divortul meu, prin acord. Ne-am prezentat amandoi, ne-am mentinut intentia de divort, fara posibilitate de impacare, iar cauza este 'in pronuntare'. Intrebarea mea este in cat timp se pronunta sentinta si daca, pana la pronuntare, se poate interveni de catre una din parti. Ma refer la faptul ca acum fostul sot spune ca va incerca sa opreasca sau sa suspende procesul, ceva de genul acesta. Poate face asta?
Daca cererea de divort a fost semnata de catre ambii soti, iar instanta a ramas in pronuntare, hotararea de divort va fi definitiva si irevocabila, ceea cee inseamna ca nu se mai poate ataca in ceeea ce priveste divortul ( dar nu este definitiva cu privire la un eventual partaj sau alte probleme ). Pronuntarea are loc in aceeasi zi, dar solutia o vezi la condica instantei a doua zi dupa pronuntare. Fostul tau sot nu mai poate facee nimic in ceea ce priveste divortul P.S. Esti libera ca pasarea in ceruri
Multumesc mult pentru raspuns. Maine o sa merg sa vad pronuntarea. Sa inteleg ca nu mai poate face nici recurs?
Cat priveste partajul, am mentionat in cererea de divort ca nu vrem asa ceva.
Hotararea care se pronunta pe baza acordului sotilor este definitiva si irevocabila, astfel ca nu poate fi atacata nici pe calea apelului si nici a recursului.
In vederea solutionarii cererilor accesorii divortului, precum numele pe care il vor purta fostii soti, pensia de intretinere si atribuirea locuintei :
- daca sotii au convenit asupra acestora, nu mai sunt necesare probe si instanta va lua act de intelegerea lor ;
- daca nu s-a realizat acordul, instanta va dispune administrarea probelor prevazute de lege.
In ce priveste solutiile date cererilor accesorii, hotararea poate fi atacata atât cu apel, cat si cu recurs. Daca prin cererea de divort au fost solutionate si cereri accesorii, dar nu prin acordul sotilor si deci solutiile ar putea fi atacate, hotararea de divort trebuie comunicata in vederea exercitarii cailor de atac. Termenul de apel si de recurs este de 15 zile de la comunicare.
Divort
gyuly_11
buna ziua, am div pe 17 sept, intrebarea este, pot sa-mi cumpar casa din banii obtinuti din vz. casei in urma partajului, tinand cont ca sentinta nu este ... (vezi toată discuția)