La cererile cu valoare redusa, reglementate de ardinul nr.359/C/200.01.2013 se cere sau nu parcurgerea procedurii prealabile privitoare la obligativitatea informarii cu privire la avantajele medierii?
ART. 60^1*)
(1) În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme
alternative de soluţionare a conflictelor, părţile şi/sau partea interesată, după caz,
sunt ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la
avantajele medierii, în următoarele materii:
f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în
care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă,
a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să
recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013 - 1.024 sau la cea prevăzută la art.
1.025 - 1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;