incepand cu data de 1 august 2013, conform Ordonantei de Urgenta nr. 4/2013, cererile de chemare in judecata vor fi sanctionate de instanta ca inadmisibile daca reclamantul (in mod special) nu va face dovada ca a efectuat informarea prealabila asupra procedurii de mediere.
Este vorba de toate cererile care se depun la instante?
sau
acestor prevederi se supun doar cererile noi cf. noului Cpc ?
Un litigiu de munca purtat intre o institutie publica si un angajat
poate face obiectul unei medieri ?
Legea cadru spune ca persoanele fizice sau juridice sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, daca legea nu prevede altfel.
Inteleg din acest paragraf ca oblifgatia de participare la sedinta revine atat justitiabililor care introduc cereri noi dar, daca instanta considera necesar, si celor care au deja procese pe rol.
Litigiile de munca fac parte din categoria celor pentru care este necesara participarea la sedinta de informare privind avantajele medierii.
Informarea privind avantajele medierii poate fi facuta si de catre avocat, notar, judecator.
acestor prevederi se supun doar cererile noi cf. noului Cpc ?
sau si cele cf. vechiului Cpc ?
De ex.: o revizuire o unei hotarari pronuntata in cf. cu vechiul Cpc ( proces judecat: fond, recurs ) depusa dupa 1 aug.2013 va trebui sa respecte procedura medierii ?
nu
actiunile depuse dupa 1 august, adica depuse in prima instanta. dosarele aflate in curs de judecata in cai de atac ordinare si extraordinare sunt supuse legii vechi care nu prevedea obligatia informarii asupra avantajelor medierii