Ce sanse de recuperare a drepturilor salariale pot avea, in conditiile in care nu mi-au fost inmanate dispozitiile de incadrare in timp util pentru a le putea contesta, timp de 5 ani de la depunerea primei cereri de solicitare a incadrarii corecte pe postul pe care il ocup neintrerupt de 23 de ani respectiv introducerea in salariul de baza a sporurilor acordate conform Legii 334/2002 a bibliotecilor publice?.
Precizez ca in acesti ani din toate sporurile care faceau parte integranta din salariul de baza mi-a fost acordat doar cel de fidelitate pe care insa l-a lasat in afara salariului de baza si pe care, ulterior, odata cu taierea sporurilor prevazute de lege, mi-a fost taiat si acesta.
Dupa 23 de ani de munca in aceeasi meserie si cu studii de specialitate, am ramas doar cu salariul de baza 952 si sporul de vechime de 25%.
Tinand cont si de articolul 171 din Noul Cod Civil referitor la prescriptia drepturilor salariale si de prevederile Legii 334/2002 inca in vigoare, in ce masura mai pot recupera aceste drepturi si incadrarea corespunzatoare postului pe care in ocup si din ce perioada?
Art.171 C.mun.
(1) Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
(2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului
Asadar, puteti solicita drepturi salariale din 2010.