Buna Ziua,
Am o intrebare, pe noua procedura nu se mai depun concluzii scrise?
Am primul termen la o ordonanta de plata si am auzit ca nu se mai depun concluzii scrise, in caz de neprezentare .
As vrea si baza legala daca stie cineva.
Va multumesc.
Au incidenta prevederile art.392 - 394 C.pr.civ. (deschiderea, continuarea si inchiderea dezbaterilor in fond) Daca partile declara ca nu mai au cereri de formulat si nu mai sunt alte incidente de solutionat, presedintele deschide dezbaterile asupra fondului. Cand considera ca au fost lamurite toate imprejurarile de fapt si temeiurile de drept ale cauzei, presedintele inchide dezbaterile. Daca considera necesar, instanta poate cere partilor, la inchiderea dezbaterilor, sa depuna completarile la notele intocmie conform art.244 alin2 C.pr.civ. Partile pot depune aceste completari si in cazul in care acestea nu au fost cerute de instanta. Dupa incheierea dezbaterilor, partile nu mai pot sa depuna niciun inscris la dosarul cauzei, sub sanctiunea de a nu fi luat in seama. Cu alte cuvinte, depunerea concluziilor scrise sau a notele este anterioara concluziilor orale.
(1) Când judecătorul se socoteşte lămurit, prin încheiere, declară cercetarea procesului încheiată şi fixează termen pentru dezbaterea fondului în şedinţă publică.
(2) Pentru dezbaterea fondului, judecătorul pune în vedere părţilor să redacteze note privind susţinerile lor şi să le depună la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit potrivit alin. (1), fără a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale.
(3) Părţile pot fi de acord ca dezbaterea fondului să urmeze în camera de consiliu*), în aceeaşi zi sau la un alt termen.
(4) Cererea de judecată în lipsă presupune că partea care a formulat-o a fost de acord şi ca dezbaterea fondului să aibă loc în camera de consiliu*), în afară de cazul în care partea a solicitat expres ca aceasta să aibă loc în şedinţă publică.
_____________
*) Dispoziţiile privind dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. În procesele pornite începând cu data de 15 februarie 2013 şi până la data de 31 decembrie 2015, dezbaterea fondului se desfăşoară în şedinţă publică, dacă legea nu prevede altfel. (a se vedea art. XII din L. nr. 2/2013)
Procedura ordonanatei de plata este reglementata de art. 1013 - 1024 din noul C.pr.civ. Chiar daca regulile de judecata au ca scop urgentarea solutionarii cauzei, nu se deroga de la normele generale, care recunosc partilor dreptul de a-si face apararile in scris:
Art. 13. - (3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Mai mult, se prevede obligatia pentru debitor de a depune intampinare si dreptul de a contesta creanta, ceea ce presupune si depunerea unor concluzii in scris:
Art. 1018. - (1) Pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată. Citaţia va fi înmânată părţii cu 10 zile înaintea termenului de judecată.
(2) La citaţia pentru debitor se vor anexa, în copie, cererea creditorului şi actele depuse de acesta în dovedirea pretenţiilor.
(3) În citaţie se va preciza că debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată, făcându-se menţiune că, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa, faţă de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului.
(4) Întâmpinarea nu se comunică reclamantului, care va lua cunoştinţă de cuprinsul acesteia de la dosarul cauzei.
Art. 1020. - (1) Dacă debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă contestaţia este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului prin încheiere.
(2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere.
Prin coroborarea dispozitiilor art. 13 alin. (3) cu 1013-1024 rezulta ca in cazul Ordonantei de plata nu se mai procedeaza la fixarea termenului pentru dezbateri, cu depunerea concluziilor in scris cu 5 zile inainte, ci se pun concluzii la termenul fixat, inclusiv in scris, pentru ca nu exista o prevedere expresa care sa interzica aceasta.
Daca considera necesar, instanta poate cere partilor, la inchiderea dezbaterilor, sa depuna completarile la notele intocmie conform art.244 alin2 C.pr.civ. Partile pot depune aceste completari si in cazul in care acestea nu au fost cerute de instanta. Dupa incheierea dezbaterilor, partile nu mai pot sa depuna niciun inscris la dosarul cauzei, sub sanctiunea de a nu fi luat in seama. Cu alte cuvinte, depunerea concluziilor scrise sau a notele este anterioara concluziilor orale.
Nu e chiar așa...
„Înscrisurile” de art. 394 alin. 3 se referă la orice alte înscrisuri cu excepția acelor „completări și note întocmite potrivit art. 244”, pe care părțile le pot depune chiar și dacă nu au fost cerute, conform alin. 2 al aceluiași articol 394.
Note scrise
timpuriu
Intr-un proces civil o etapa este espunerea orala a partilor in sedinta public
eu sunt parte inr -un proces in instanta de apel , nu am studii juridice si ... (vezi toată discuția)
Ce fel de motiv este
metulica
intr un proces la fond judecatorul a incalcat art244 al 1 pct 2 este aceasta un motiv sa cer in apel pt ca la fond mi s a respins actiunea fie rejudecarea si ... (vezi toată discuția)