Revin cu un subiect pe care l-am deschis pe forum si in anul 2010.Pe scurt, in martie 2010 , fosta concubina cu care am un copil, mi-a deschis o plangere penala prin care eram acuzat ca i-am spart casuta de mail si i-am creeat conturi pe anumite "site-uri de socializare", punandu-i in pericol atat viata ei cat si a minorei.
In aprilie 2011, s-a dat rezolutia de NUP, pe care bineinteles ca dansa a contestat-o, de doua ori, soldandu-se tot cu NUP. Mentionez ca, nu este la prima plangere, aceasta acuzandu-ma in nenumarate randuri de fel si fel de lucrur,i de la tentativa de furt la cea de omor, toate soldandu-se cu NUP.Acestea contravin, discutiilor interminabile purtate cu aceasta, in incercarea de a-mi vedea copilul, pentru care, din 2007 am obtinut o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila privind drepturile de vizita dar pe care nu am reusit sa o exercit din cauza comportamentului deplasat al acesteia si al parintilor acesteia in fata copilului de cate ori ma duceam s-o iau cf hotatararii judecatoresti.
In cele din urma, in februarie anul acesta , copilul, care acum a implinit varsta de 13 ani m-a cautat si am inceput sa ne vedem, de doua ori pe luna , insa fara a o lua la domiciuliul meu, pentru ca, maicasa nu este de acord, denigrandu-mi in continuare actuala familia si pe parintii mei.
Zilele acestea am primit un sms, prin care ma anunta ca a deschis un nou proces solicitand daune morale si materiale, pentru "faza cu internetul", probabil in incercarea ei disperata de a nu ma mai intalnii cu copilul, pe care nu il mai poate manevra dupa bunul ei plac, ba mai mult acesta din urma, dorind sa locuiasca cu mine, pentru ca atat maicasa cat si bunicii au un comportament deplasat asupra acesteia de cand s-a hotarat sa reia legatura cu mine, cautand-ma , sunandu-ma etc.
In acest sens, as vrea sa ma ajutati cu un raspuns : dat fiind faptul ca plangerea a fost depusa in martie 2010 iar rezolutia de NUP s-a dat in aprilie 2011, aceasta nu s-a prescris?!Adica ea imi poate deschide cand vrea proces pe civil solicitandu-mi daune morale si materiale?!
Va intreb, pentru ca, desi ma indoiesc ca ar putea avea vreun castig de cauza, nu mai vreau sa las lucururile asa si sa nu ripostez, de dragul copilului, cum am facut atatia ani. M-am saturat sa ma trezesc mereu cu plangeri penale, sa fiu nevoit sa merg prin sectii de politie, judecatorii, tribunale, pentru ca dansa nu intelege faptul ca, acum am familia mea si viata mea, iar cu toate acestea nu vreau sa renunt in a avea o relatie cu copilul meu.
In speranta, ca ma veti ajuta cu un raspuns , va multumesc anticipat!
Solicitati parchetului sa va comunice ordonanta de n.,u,.p. pentru a vedea in ce temei legal s-a dat . Sotia are deschisa calea actiunii civile in termen de 3 ani de la data savarsirii faptei . Daca in penal s-a constatat ca nu a existat nici o fapta se va respinge si actiunea civila.
S-a dat NUP, din lipsa de dovezi si AUTOR NECUNOSCUT, c-am asa suna raportul emis de cei care au cercetat cazul.Procurorul a mentinut rezolutia ,dar dansa a facut plangere la primprocuror care la randul sau a dat tot NUP.
Dificila situatie, si dureroasa , aceea de a nu va putea vedea copilul... dar, mai aveti putina rabdare , construiti o relatie frumoasa si in curand, la 14 ani, poate va dori sa stea cu dvs.
Denunt calomnios
danasencu
Buna ziua! Sunt functionar public in cadrul unei primarii. Vecinul meu a formulat o plingere penala impotriva mea pentru denunt calomnios, abuz in serviciu ... (vezi toată discuția)