Buna seara,in urma cu 6 luni am avut din pacate un accident rutier,in urma accidentului a decedat 1 persoana. Ma indreptam spre casa,mergand pe un drum cu prioritate, un sofer conducand o duba nu mi-a acordat prioritate, fiind nevoit sa evit impactul ,am tras de volan dreapta,intrand intr-o bordura,dupa aceea intr-un panou electric si ne-am rasturnat. In urma impactului o persoana a fost ranita grav decedand 2 ore mai tarziu la spital. Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Sunt cercetat pentru ucidere in culpa.
Pot sti ce pedeapsa ma asteapta? Nu am mai avut probleme cu legea niciodata.
Art. 178. - Uciderea din culpa a unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.
Uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activitati, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani. Cand uciderea din culpa a unei persoane este savarsita de un conducator de vehicul cu tractiune mecanica, avand in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala sau care se afla in stare de ebrietate, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani.
Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza fapta savarsita din culpa, de orice alta persoana in exercitiul profesiei sau meseriei si care se afla in stare de ebrietate.
Daca prin fapta savarsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevazute in alineatele precedente se poate adauga un spor pana la 3 ani.
Din datele pe care le furnizati, si anume ca ati circulat regulamentar in momentul producerii accidentului. in conformitate cu prevederile CP, nu reiese ca ati putea fi condamnat pentru ucidere din culpa. Dupa cum puteti observa, art. 178 atrage raspunderea penala a persoanei care nu respecta dispozitiile legale sau masurile de prevedere pentru condusul pe drumurile publice - in cazul dv. specific.
Pentru aceasta, este necesar insa sa probati faptul ca nu vi s-a acordat prioritate si ca nu ati putut avea control asupra masinii cu conditia, desigur, sa fi fost in limitele vitezei legale.
In ceea ce priveste nivelul alcoolemiei, Codul Rutier prevede o limită de 0,4 g/l alcool pur în aerul expirat, dincolo de care apare răspunderea penală. Prin urmare, nu intrati sub incidenta legii penale.
Totusi, in Romania alcoolemia permisa este 0,00 la mie (inca), ceea ce inseamna ca orice mg de alcool decelat de Alcotest se considera contraventie si veti plati o amenda sau probabil ca ati platit deja. Desigur ca aceasta este cea mai mica problema a dv. in acest moment...
a existat un impact intre cele doua autovehicule. Daca nu, este foarte greu de probat ca dvs ati vrut sa evitati coliziunea cu un vehicul. Declaratiile martorilor (daca exista) sunt probe, dar nu au puterea unei concluzii tehnico-stiintifice.
Neexistand un contact intre autovehicule se poate interpreta ca dvs ati pierdut controlul volanului ceea ce a avut drept consecinta producerea accidentului.
Alcoolemia de 0,16 g/l atrage dupa sine o sanctiune contraventionala(amenda si suspendarea dreptului de conducere). Puteti avea probleme la stabilirea vinovatului de producerea accidentului din cauza acestei alcoolemii, cu toate ca aceasta valoare a alcoolemiei nu influenteaza asupra capacitatii de conducere a autovehiculului.
Accident
florin882012
buna ziua,
daca pasagerul sa oferit sa mearga cu mine si pe parcursul drumului s-a intamplat un accident , pasagerul a ajuns la spital si a degedat dupa 30 ... (vezi toată discuția)