In luna septembrie am semnat un contract pe o perioada de 3 luni si un act aditional in care este specificat ca in cazul in care plec mai devreme de 1 an, trebuie sa achit contravaloarea unui curs de 2000 lei. Aceeasi situatie si pentru cazul in care sunt concediata pe motive de indisciplina. Actul aditional nu specifica data de incepere a cursului, data de finalizare, nu are numar. Dar este semnat de mine si stampilat de angajator.
Dupa o luna eu am plecat din firma, prin incetarea contractului cu acordul ambelor parti. Eu nu detin fizic contractul, am doar o copie pe mail, pentru ca sediul firmei este din alt oras si contractul nu a mai sosit de la sediu.
Fostul angajator nu mi-a solicitat sa le dau banii pe curs. Nu am nici o hartie care sa ateste ca eu am urmat cursul. Exista vreo posibilitate sa imi ceara aceasta suma pe viitor?
Ceva nu se leaga in ceea ce spuneti dvs. Daca ati semnat un CIM pe durata determ de 3 luni, cum ati putut semna un act adit prin care in cazul in care plecati mai devreme de 1 an, trebuie sa achitati contravaloarea unui curs de 2000 lei? Eu cred ca acel act aditional nu poate produce efecte juridice, indiferent daca ati efectuat sau nu cursul respectiv.
Da, contractul este incheiat pe perioada 09.09.2013-09.12.2013, deci 3 luni.
Iar in actul aditional se face referire la art 20, alin 2 lit a coroborat cu art 196 alin 2 din legea 53/2003.
La obligatiile angajatului scrie:
Sa nu aiba initiativa incetarii raporturilor de munca cu angajatorul pe o durata de cel putin 1 an dupa terminarea cursului. In caz contrar va suporta toate cheltuielile ocazionate de formarea profesionala.
Sa suporte toate cheltuielile ocazionate de formare profesionala si in situatia in care in interiorul termenului de 1 an de la data terminarii cursului este concediat pe motive disciplinare.