avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 561 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... incetarea contractului de munca, fara preaviz
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

incetarea contractului de munca, fara preaviz

Buna ziua! Acum 3 saptamani am fost chema la un interviu pentru un post de call-center, pentru un magazin on-line! Mi s-a comunicat ce am de facut (facturare + awb-uri, relatii cu clientii, inregistrarea comenzilor on-line, si cand este nevoie, coletare), si salariul... 1400 lei in mana, si salariul minim pe contract. Am fost de acord, iar o saptamana mai tarziu am semnat contractul individual de munca, care a fost incheiat direct pe perioada nedeterminata, fara perioada de proba. Problema este urmatoarea: cand am inceput efectiv munca (acum 2 saptamani), mi s-a cerut sa fac mult mai mult decat am convenit in urma interviului, atributii suplimentare, si acum 2 zile mi s-a spus in fata "noi ne asteptam sa faci de toate aici, nu numai ce ti s-a comunicat la interviu, sau ce este in fisa postului". Si apropo de fisa postului, eu nu am primit un exemplar din ea. Treaba este ca azi, m-a chemat patronul la el in birou si mi-a comunicat ca de azi eu nu mai lucrez pentru el, si m-a trimis acasa. Precizez ca nu am semnat absolut nimic in vederea concedierii mele. Motivul pentru care am fost data afara... nu vreau sa indeplinesc si alte atributii care nu tin de postul meu. Precizez si faptul ca le-am spus ca eu nu fac activitati suplimentare, care nu tin de postul meu. Ce am stabilit la interviu aia fac.
Intrebarea mea este: ma pot da afara fara preaviz, fara nimic, doar asa, ca nu vreau sa fac si altceva ce nu intra in atributiile mele? Si daca in fisa postului, la responsabilitati este trecut si "Indeplinirea altor sarcini atribuite de catre angajator", asta ii da lui dreptul sa-mi ceara sa fac si treaba femeii de serviciu, a gestionarului, si alte asemenea? Si la urma urmei, daca ar fi sa invoce ca motiv de concediere neindeplinirea atributiilor de serviciu (pt ca nu vreau sa fac activitati suplimentare), are dreptul sa ma concedieze fara preaviz? Nu stiu ce sa fac in situatia asta, si cui sa ma adresez sa ma ajute! Va multumesc anticipat!
Cel mai recent răspuns: roxana_rox87 , utilizator 10:46, 8 Decembrie 2013
1. Concedierea verbala este nelegală, atit timp cit nu s-au respectat dispoziţiile din Co­dul muncii, care prevede cazurile limitativ enumerate cînd cel care angajează poate desface contractul de muncă încheiat pe o durată nedeterminată, însă cu respectarea formelor prevăzute în Co­dul Muncii, conform căruia -in anumite situatii - decizia de desfacere a contractului trebuie să fie comu­nicată în scris angajatului.

2. Sigur in c.i.m. nu este inserata perioada de proba?

3. Prin urmare, potrivit art.8 alin.3 lit.a si b din HG nr.500/2011, la solicitarea scrisa a salariatului sau a unui fost salariat angajatorul este obligat sa ii elibereze acestuia:
a) copii ale documentelor existente in dosarul personal;
b) copii ale paginilor din registrul electronic care cuprind inscrierile referitoare la persoana sa si/sau un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate, astfel cum rezulta din registrul general de evidenta si din dosarul personal, in termen de cel mult 15 zile de la data solicitarii.

Refuzul angajatorului de a elibera copii dupa documentele prevazute la art. 8 alin. (3), solicitate de catre salariat constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 300 lei la 1.000 lei de catre ITM.

In speta, depuneti o solicitare scrisa sa vi se elibereze decizia de incetare a c.i.m. De la data primirii deciziei aveti al dispozitie un termen de 30/45 de zile pentru a o contesta in instanta.
In contractul individual de munca, la "Alte clauze" am urmatoarele:
a) perioada de proba este de ..... zile calendaristice; ........
b) perioada de preaviz in cazul concedierii este de 20 zile lucratoare, conform Legii nr. 53/2003 - Codul muncii sau contractului colectiv de munca
c) perioada de preaviz in cazul demisiei este de 20 zile lucratoare, conform Legii nr. 53/2003, republicata, sau contractului colectiv de munca aplicabil

Ambele exemplare ale c.i.m. pe care le-am semnat, atat cel care e la mine, cat si cel care se afla la angajator, in momentul in care am semnat, aveau punctul a) necompletat.
Acte care sunt la el in momentul de fata, nu sunt decat cealalta copie a c.i.m. si o copie de pe cartea mea de identitate. Restul actelor solicitate urma sa le duc saptamana care vine.

Solicitarea scrisa pentru a mi se elibera decizia de incetare a c.i.m. unde trebuie sa o depun?
Solcitarea scrisa o depuneti la angajator . Aveti grija sa primiti numar de inegistrare. in acz de refuz, o puteti trimite prin posta cu confirmare de primire.

Art.16 (3) C.mun. : Angajatorul este obligat ca, anterior inceperii activitatii, sa inmaneze salariatului un exemplar din contractul individual de munca.

Art. 260 C.mun.
(1) Constituie contraventie si se sanctioneaza astfel urmatoarele fapte:
.........
p) incalcarea prevederilor art. 16 alin. (3), cu amenda de la 1.500 lei la 2.000 lei.

(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre inspectorii de munca.
.........

Prin urmare, intrucat angajatorul a incalcat dispoziriile art.16 alin.3 C.mun. , puteti sesiza si ITM-ul.
Multumesc mult pentru raspunsuri! Maine voi merge la ITM!

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

In perioada de proba daca esti concediat trebuie sa primesti ... ionuthau ionuthau In perioada de proba daca esti concediat trebuie sa primesti o instiinatare in scris sau merge si verbala ? (vezi toată discuția)
Concediere abuziva Alina_Dorina Alina_Dorina Buna ziua, Fratele meu lucreaza la o companie privata ca si Inginer sef de aproximativ 5 luni de zile cu contract de munca pe perioada nedeterminata. ... (vezi toată discuția)
Restaurant cu nereguli in privinta angajatilor Mihai Stoica Mihai Stoica Am cateva nelamuriri legate de activitatea unui restaurant la care am lucrat: am fost dat afara, fara preaviz si doar cu niste avertismente scrise, doua la ... (vezi toată discuția)