Va solicit sfatul referitor la cazul unei vecine de bloc in varsta de peste 80 ani, bolnava (cardiaca), care locuieste si se gospodareste singura si care prezinta tulburari de comportament.
Persoana in cauza este obsedata de ideea ca cineva vrea sa ii fure apartamentul, ca i se fura cheile sau diverse alte obiecte din casa. Nu e primul batran care sa aiba asemenea obsesii, dar doamna a facut in acest sens repetate sesizari la politie acuzandu-i pe vecini (inclusiv pe sotul meu), punandu-i pe acestia in situatia neplacuta de a se trezi cu politia la usa. De asemenea are obiceiul de a pune hartii si de a le da foc sau de a arunca gunoaie (inclusiv materii fecale) la usile vecinilor sau pe masinile acestora. De multe ori aceste manifestari au fost adresate tocmai acelor vecini care au ajutat-o in diverse situatii (cand a avut o mare inundatie sau cate o defectiune la instalatiile din apartament).
De cateva ori a lasat aragazul deschis fara flacara, existand riscul de producere a unei explozii - astfel incat acum ne temem efectiv pentru siguranta noastra.
Medicul de familie a remarcat si el unele tulburari de comportament, dar din cate stim nu exista un certificat medical care sa ateste probleme psihiatrice si nici nu vad cum s-ar putea proceda pentru un consult de specialitate.
Doamna are nepoti, mai multi, care desi locuiesc in Bucuresti o viziteaza foarte rar. I-am informat pe acestia despre problemele de mai sus si i-am rugat sa incerce sa gasesca o solutie, eventual o internare intr-un camin de batrani, unde doamna ar putea beneficia si de sprijinul de care are nevoie si de asistenta medicala, dar nici unul dintre ei nu se implica si nu isi asuma raspunderea.
Va rog sa imi spuneti ce demersuri legale poate face Asociatia de proprietari pentru a sensibiliza rudele doamnei sau de a rezolva aceasta situatie, care - repet - deja poate pune in pericol siguranta celorlalti locatari ?
Va multumesc anticipat.
Daca rudele nu sunt interesate (in mod cert vor fi interesate dupa decesul persoanei) asociatia de proprietari poate apela la primarie care in subordine compartimentul de autoritate tutelara. In urma unei anchete sociale o poate pune sub interdictie si eventual muta intr-un camin de batrani din subordinea primariei. Mai exista la nivel de municipiu resedinta de judet si Directia de asistenta sociala.
In situatia in care rudele ,actualmente sunt dezinteresate,asociatia de proprietari poate desfasura demersuri concrete in urma carora,in baza documentelor de la politie,medi de familie sa fie dispusa expertiza medicala care sa concluzioneze asupra starii de sanatate si a realului pericol datorat deviatilor de comportament
Exista in cadrul primariei locale serviciul specializat de asistenta persoane in varsta
Exista directia de ocrotire a persoanelor nevoiase
Asociatia de proprietari poate desfasura demersuri prin reprezentant legal la nivelul autoritatilor competente
Asociatia de proprietari nu are intre atributii gestionarea proprietatilor individuale sau a vietii private a proprietarilor, asa ca, legal, asociatia nu poate face nimic.
Totusi, nu ca o obligatie legala, ci ca o obligatie morala, dar nu obligatorie, poate contacta primaria la serviciile specializate.
Din capul locului trebuie sa va spun ca, daca batrana are rude, numai acestea pot face demersuri legale pentru orice fel de actiune legata de expertize medicale, anchete sociale si eventual internare in spitale sau in centre de asistenta a batranilor. Deci nu va faceti iluzii prea mari. De asemenea, tot ca obligatie morala, asociatia poate face presiune pe rudele batranei sa-si rezolve aceasta problema care ii afecteaza pe toti, mai putin pe aceste rude.
Va spun toate acestea din experienta proprie, atat profesionala, cat si personala, ca singurele in masura sa ceara ceva legal si sa actioneze legal sunt numai rudele persoanei in dificultate.
Cat despre internare in azile de batrani, asa cum va doriti, luati-va gandul! Acestea sunt pline ochi. Vorbesc de cele de stat, iar la cele particulare costurile sunt prohibitive si ar presupune un interes formidabil din partea acestor nepoti sa faca ceva concret, dar din cate ne spuneti...ce sa mai comentam?!... :( Si nici nu puteti avea pretentia ca aceasta persoana sa mai judece in deplinatatea facultatilor mintale. Aceasta este o boala ireversibila si, o data cu trecerea timpului, efectele de alienare se accentueaza. Ma gandesc ca ati putea intra in apartament, cumva, sub un pretext oarecare si sa-i deconectati gazele, pentru ca asta este problema cea mai grava in aceste situatii.
Nici noi, ca popor, nu avem mentalitatea ajutorului colectiv dezinteresat, dar nici legislatia nu ne ajuta foarte mult si este destul de restrictiva. Cat despre baza medicala, profesionala, materiala, de asistenta personala necesara rezolvarii problemelor acestor cazuri care sunt ingrozitor de numeroase si periculoase, ea este mai mult decat precara.
Va multumesc. Vom face un prim demers la Gaze si la Primarie prin care sa solicitam montarea unui senzor de gaze cu posibilitatea de a intrerupe gazele numai in acel apartament. Blocul a fost recent reabilitat si conf proiectului trebuiau montate detectoare de gaze in toate bucatariile si nu s-a montat niciunul - asa ca suntem cu atat mai indreptatiti sa solicitam acesta.
Am avut in imobil 2 cazuri distincte de proprietari in varsta,cu diferite afectiuni,care nu se mai puteau gospodari singuri
Unul dintre cazuri ridica reale probleme ,reprezenta un real pericol atat pentru persoana in cauza,dar si pentru ceilalti locatari,persoana fiind suferinda de afectiuni degenerative,cu pusee agresive,inclusiv tentative de suicid
In ambele cazuri existau rude,apropiate sau mai indepartate-dar care nu au raspuns solicitarilor asociatiei de proprietari,interesul acestora fiind in fapt bunul imobil si nu asigurarea unei batraneti decente
In final,asociatia de proprietari a realizat demersuri oficiale atat la serviciul de ajutorare persoane in varsta din primarie cat si la directia de protectia copilului care se ocupa si de astfel de cazuri
In ambele cazuri ,autoritatile au fost prompte,au facut verificari,au intocmit documentatia necesara internarii in unitati de profil
In 2008 ,cand s-a reusit internarea unuia dintre proprietari - cu acordul acestuia intr-o unitate medicala specializata,au fost discutii cu rudele-care au fost afectate ca au pierdut bunul imobil
In al doilea caz,persoana cu afectiuni degenerative ,a fost internata in unitate medicala de stat,dar...a acumulat restante la intretinere
Persoana traieste si acum ,familia acesteia este total dezinteresata atat de batrana ,cat si de datoriile care se acumuleaza la intretinere