Un presedinte de sindicat retribuit (pentru aceasta calitate) poate fi si sef de departament in aceasi Soc Com de stat?
Care este procedura (sau actul normativ) pentru (re)alegerea liderului de sindicat?
Statutul sindicatului este accesibil membrilor de sindicat?
Statutul sindicatului este un document accesibil membrilor de sindicat.
Legea nr.62/2011:
Art. 6
(1)Statutele organizaţiilor sindicale cuprind cel puţin următoarele prevederi cu privire la:
a)scopul constituirii, denumirea şi sediul organizaţiei sindicale;
b)modul în care se dobândeşte şi încetează calitatea de membru al organizaţiei sindicale;
c)drepturile şi îndatoririle membrilor;
d)modul de stabilire şi încasare a cotizaţiei; e)organele executive de conducere, denumirea acestora, modul de alegere şi de revocare, durata mandatelor şi atribuţiile lor;
f)condiţiile şi normele de deliberare pentru modificarea statutului şi de adoptare a hotărârilor;
g)mărimea şi compunerea patrimoniului iniţial;
h)divizarea, comasarea sau dizolvarea organizaţiei sindicale, transmiterea ori, după caz, lichidarea patrimoniului.
Art. 8 - Pot fi alese în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale persoane care au capacitate de exerciţiu deplină şi nu execută pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesiune de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Prin urmare, nu este o incompatibilitate intre cele doua functii.
Multumesc pt promtitudine!
Totusi, un sef de departament are functie de conducere (conform ROF), prin urmare reprezinta interesele patronatului. Poate reprezenta si interesele salariatilor si pe cele ale patronatului simultan? stiu ca legea este ambigua in acest sens.....
Sindicat
lungu nicolae
sunt ospatar de ceva vreme,pe unde am lucrat nu am auzit ca personalul care lucreaza in restaurante sa aiba vreun sindicat.Stie cineva sa existe in Romania ... (vezi toată discuția)
Statu sindicat
misu10
Este legal ca un statut sindical da con?in? art. urm?tor:
CAP VIII – DEPUNEREA CANDIDATURILOR
art. 33 – Membrii biroului executiv ?i ?eful CRCF ... (vezi toată discuția)