Trebuie sa va intemeiati pe legea 448 / 2006
Asistentul personal
ART. 35
Persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la
un asistent personal.
ART. 36
(1) Poate fi încadrată cu contract individual de muncă în funcţia de asistent
personal persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are vârsta minimă de 18 ani împliniţi;
b) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care face-o
incompatibilă cu exercitarea ocupaţiei de asistent personal;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată de medicul de familie sau pe
baza unui examen medical de specialitate;
e) a absolvit cel puţin cursurile învăţământului general obligatoriu, cu excepţia
rudelor şi afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu handicap grav,
precum şi cu excepţia soţului sau soţiei, după caz; în situaţii excepţionale, la
propunerea asistentului social din cadrul aparatului propriu al consiliului local în a
cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana care urmează să
îndeplinească funcţia de asistent personal, Autoritatea Naţională pentru Persoanele
cu Handicap poate aproba derogarea de la îndeplinirea condiţiilor de studii şi în
cazul altor persoane.
(2) Nu pot deţine calitatea de asistent personal persoanele care beneficiază de
concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului
cu handicap, de până la 7 ani.
ART. 37
(1) Pe perioada îngrijirii şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza
contractului individual de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi:
a) salariu de bază stabilit potrivit dispoziţiilor legale privind salarizarea
asistentului social cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul
bugetar, altele decât cele cu paturi, precum şi spor de vechime şi alte sporuri
aferente acordate în condiţiile legii;
b) program de lucru care să nu depăşească în medie 8 pe zi şi 40 de ore pe
săptămână;
c) concediu anual de odihnă, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului
încadrat în instituţii publice;
d) transport urban gratuit, în condiţiile prevăzute la art. 23;
e) transport interurban, în condiţiile prevăzute la art. 24.
(2) Pe perioada concediului de odihnă, angajatorul are obligaţia de a asigura
persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului personal, inclusiv în cazul
în care asistentul personal este rudă până la gradul al IV-lea inclusiv a acesteia.
(3) În situaţia în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al asistentului
personal, persoanei cu handicap grav i se acordă o indemnizaţie echivalentă cu
salariul net al asistentului personal sau găzduirea într-un centru de tip respiro.
ART. 38
Asistentul personal are următoarele obligaţii principale:
a) să participe, o dată la 2 ani, la instruirea organizată de angajator;
b) să semneze un angajament, ca act adiţional la contractul individual de muncă,
prin care îşi asumă răspunderea de a realiza integral planul de recuperare pentru
copilul cu handicap grav, respectiv planul individual de servicii al persoanei adulte
cu handicap grav;
c) să presteze pentru persoana cu handicap grav toate activităţile şi serviciile
prevăzute în contractul individual de muncă, în fişa postului şi în planul de
recuperare pentru copilul cu handicap grav, respectiv în planul individual de
servicii al persoanei adulte cu handicap grav;
d) să trateze cu respect, bună-credinţă şi înţelegere persoana cu handicap grav şi
să nu abuzeze fizic, psihic sau moral de starea acesteia;
e) să comunice direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului
judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 48
de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare survenită în starea fizică, psihică
sau socială a persoanei cu handicap grav şi alte situaţii de natură să modifice
acordarea drepturilor prevăzute de lege.
ART. 39
(1) Contractul individual de muncă al asistentului personal se încheie cu
primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav, după
caz, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii.
(2) Contractul individual de muncă se întocmeşte în 3 exemplare, câte unul
pentru fiecare parte contractantă, iar cel de-al treilea exemplar se transmite
direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv
locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile de la încheierea
acestuia.
(3) Modalităţile şi condiţiile de încheiere, modificare şi încetare a contractului
individual de muncă al asistentului personal se completează cu prevederile Legii
nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Contractul individual de muncă al asistentului personal încetează de drept în
cazul decesului persoanei cu handicap grav.
ART. 40
(1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă şi să
garanteze în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum
şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii.
(2) Serviciul public de asistenţă socială dispune efectuarea de controale
periodice asupra activităţii asistenţilor personali şi prezintă semestrial un raport
consiliului local.
ART. 41
Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către asistentul personal a
obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile legale în sarcina lui, precum şi a celor
prevăzute în contractul individual de muncă atrage răspunderea disciplinară, civilă
sau, după caz, penală a acestuia, în condiţiile legii.
...............................................
(4) Părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, adulţii cu
handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap
vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare.
(5) Opţiunea se exprimă prin cerere adresată în scris direcţiilor generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, şi devine valabilă numai pe baza acordului exprimat în
scris al acestora.
(6) Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene,
respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, vor comunica
angajatorului, în termen de 5 zile, acordul pentru opţiunea exprimată în condiţiile
prevăzute la alin. (5).
ART. 43
(1) Indemnizaţia lunară prevăzută la art. 42 alin. (4) este în cuantum egal cu
salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă
socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi.
(2) Plata indemnizaţiei lunare se asigură de primăriile în a căror rază teritorială
îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap grav.
(3) Plata indemnizaţiei se face pe perioada valabilităţii certificatului de încadrare
în grad de handicap, emis de comisiile de protecţie a copiilor sau de comisiile de
evaluare a persoanelor adulte cu handicap, după caz.
(4) Nu pot beneficia de indemnizaţia lunară:
a) părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav care se află în
internate ori în centre de plasament aferente unităţilor sau instituţiilor de
învăţământ special;
b) adulţii cu handicap grav sau reprezentanţii lor legali pe perioada în care
adulţii cu handicap grav se află în centre rezidenţiale publice, cu excepţia centrului
de tip respiro, ori în alte tipuri de instituţii publice cu caracter social în care se
asigură întreţinere completă din partea autorităţii administraţiei publice;
c) persoanele cu handicap grav care sunt reţinute, arestate sau condamnate
definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, pe perioada reţinerii, arestării ori a
detenţiei.
ART. 44
Autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la alin. (2) au obligaţia:
a) de a angaja şi salariza asistentul personal al persoanei cu handicap grav, în
condiţiile legii;
b) de a asigura şi garanta plata indemnizaţiei lunare, în cazul în care persoana cu
handicap grav sau reprezentantul ei legal a optat pentru aceasta.
Trebuie sa faceti o petitie catre primarie cu problema dvs. conform OG.27/2002 si sa inaintati si o cerere de angajare pe functia de asistent personal. Daca nu vi se raspunde va trebui sa mergeti cu o cerere de solutionare in instanta (de preferat cu avocat) si sa solicitati retroactiv banii.