avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 941 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Şomaj, concediu creştere copil, ... Gradul de handicap influenteaza plata indemnizatiei?
Discuție deschisă în Şomaj, concediu creştere copil, asigurări sociale şi asistenţă socială

Gradul de handicap influenteaza plata indemnizatiei?

Buna ziua,
O prietena a nascut un baietel, a optat pentru a ramane in CCC un an, cu plata unei indemnizatii maxime de 3400 lei. La 9 luni, baietelul a obtinut un certificat pentru gradul de handicap usor, cu posibilitatea de a ramane in continuare in CCC pana la 3 ani. Doar ca cei de la Agentia judeteana de plati, sau cum s-o numi ea, i-au spus ca nu va mai beneficia de aceeasi indemnizatie (pentru perioada ramasa de 2 ani), ci de reducerea ei, nu stiu exact pana la ce nivel. Este precizat undeva in legislatia actuala aceasta posibilitate sau se comite un abuz din partea agentiei?
Va multumim anticipat!
Cel mai recent răspuns: Valeriu TUDOR , Consultant resurse umane 14:55, 27 Ianuarie 2014
1. Este vorba de Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) cea care aproba si plateste indemnizatia pentru CCC.

2. Ori doamna in cauza nu a inteles ce a spus AJPIS ori AJPIS a confundat lucrurile.

3. - In certificatul de handicap scrie si perioada de valabilitate a acestuia.
- Daca perioada de handicap depaseste varsta de 1 an (cand se termina CCC) atunci concediul crestere copil (CCC) se prelungeste pana la data la care este valabil certificatul de handicap dar nu mai mult de varsta de 3 ani.

4. Din OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor:

Art. 2
(1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, denumite in continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia optional de urmatoarele drepturi:

a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap, precum si de o indemnizatie lunara;

b) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, precum si de o indemnizatie lunara.
...

(2) Indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) lit. a) se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni și nu poate fi mai mică de 1,2 ISR și nici mai mare de 6,8 ISR (n.m. ISR = 500 lei)


5. Din Normele de aplicare a OUG 111/2010:

Art. 9.
(1) In situatia in care, dupa alegerea optiunii de concediu de catre persoana indreptatita, copilul/copiii este/sunt incadrat/incadrati in grad de handicap, dreptul prevazut la art.2 alin.(2) din ordonanta de urgenta se acorda de la data emiterii certificatului de incadrare in grad de handicap, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile de la aceasta data. Daca cererea este depusa dupa termenul mentionat, dreptul se acorda de la data depunerii cererii.
...

6. Asadar daca mama copilului este in CCC pana la 1 an si in acest timp prezinta un certificat de handicap pentru copil atunci CCC pana la 1 an se transforma in CCC pana la 3 ani.

7. Cred ca AJPIS a confundat cu cazul cand copilul are handicap si dupa varsta de 3 ani, caz in care OUG 111/2010 spune:

Art. 31
(1) Pentru copilul cu dizabilitate care a implinit varsta de 3 ani, oricare dintre parintii firesti sau persoanele prevazute la art. 8 alin. (2) beneficiaza de un concediu pentru ingrijirea copilului pana la varsta de 7 ani, dupa cum urmeaza:

a) in continuarea concediului prevazut la art. 2 alin. (1) lit. a);

b) oricand pana la implinirea de catre copil a varstei de 7 ani, pentru persoanele care au beneficiat de concediul pentru cresterea copilului in baza actelor normative care au reglementat acest drept la data nasterii copilului;

c) oricand, incepand cu implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, pentru persoanele care nu se incadreaza in conditiile prevazute la lit. a) si b), dar care in ultimele 12 luni inainte de solicitarea acestui concediu au realizat venituri supuse impozitului sau au realizat perioade asimilate definite la art. 2 alin. (1), (5) si (6).

(2) Pe perioada concediului prevazut la alin.(1) se acorda o indemnizatie lunara la nivelul de 0,9 ISR.

(3) Concediul pentru cresterea copilului, prevazut la alin. (1), se acorda pe baza de cerere de catre angajatorul la care isi desfasoara activitatea persoana indreptatita.
...

In primul rand, va multumesc pentru raspuns.
Am intrebat-o pe prietena mea din nou si se pare ca nu am inteles eu bine cum stau lucrurile. Asadar, a obtinut un certificat pentru handicap minor, pentru baietelul ei, cu durata de 1 an, existand posibilitatea de a-l prelungi, in urma raportului comisiei, dupa aceasta perioada, pana la 3 ani. Insa, i s-a spus de la AJPIS ca indemnizatia pe care o va primi dupa ce copilul va implini un 1 nu va mai fi cea pe care o primea pana atunci, de 3400 lei, ci mai mica, neprecizandu-se si suma, deoarece gradul de handicap este minor si nu macar mediu!! Nu i s-a dat nici un temei legal in baza caruia sa fie facuta aceasta modificare. De aceea, am pus si eu intrebarea daca este legal sa i se modifice indemnizatia, din cauza gradului de handicap, mai ales ca nu am gasit nimic asemanator in legislatie.
va multumesc anticipat pentru eventualele raspunsuri!

1. Indemnizatia pentru CCC, de 3.400 lei, nu se poate modifica.

2. In textele de lege pe care vi le-am redat anterior se spune ca in cazul in care dupa ce a optat pentru CCC pana la varsta de 1 an copilul este incadrat intr-un grad de handicap (nu se precizeaza ce grad de handicap) atunci CCC se transforma de la "pana la 1 an" in "pana la 3 ani".

3. Daca AJPIS persista in raspunsul dat atunci faceti o sesizare la ANPIS, pe e-mail, la: anps@prestatiisociale.ro

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Lndemnizatie pana la 3 ani pt copil cu handicap emi13 emi13 Buna ziua, Sunt in urmatoarea situatie: copilul meu a fost incadrat la 9 luni in grad de handicap mediu, anul trecut. Eu optasem pt concediu crestere copil ... (vezi toată discuția)
Indemnizatie crestere copil cu handicap tarn tarn Avem un baietel si ofetita gemeni de 9 luni.Sotia a optat pentru o perioada de ingrijire de 1 An.Pe aceasta perioada avea un venit de 3400ron 600 pentru al ... (vezi toată discuția)
Indemnizatie crestere copil pana la varsta de 3 ani ancag80 ancag80 Buna ziua! La recomandarea medicului de familie, intentionez sa-mi prelungesc concediul de ingrijire copil de la 2 ani la 3 ani. As dori sa stiu daca pentru ... (vezi toată discuția)