Avem pe rol o actiune in pretentii privind recuperarea unor sume de bani.
. Parata nu se prezinta si nu s-a indeplinit nici procedura de citare. Am primit la sediu o adresa prin care ni se pune in vedere sa indeplinim procedura de citare cu parata prin publicarea citatiei intr-un ziar si sa achitam onorariul pentru curator numit sa reprezinte interesele paratei. In caz contrar vom fi sanctionati.
De ce a fost numit un curator si de ce sa platim tot noi?
Potrivit art 167(3) C.proc.civ. (3) Odată cu încuviinţarea citării prin publicitate, instanţa va numi un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.
Iar art. 48(2) din Oug 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede ca: Instanţa poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remuneraţiei curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului.
In cazul in care nu indepliniti cerinta instantei atunci cererea dvs va fi suspendata. Curatorul special este numit ptr. apararea intereselor paratei, iar obligarea platii curatorului de catre reclamanta este o practica a instantelor de judecata. Aceasta plata reprezinta cheltuieli de judecata si va veti recupera banii de la parata.
Divort
didisidodo
Doresc sa ma informez cum pot sa divortez in conditiile in care sotul este plecat din tara, nu este interesat de problema divortului si suntem despartiti de ... (vezi toată discuția)