Ionut 81 a scris:
procesul sa judecat in sine dand hot de mai sus eu cosider ca se pote invoca autoritatea de lucru judecat;va multumesc.
Ceea ce credeţi dumneavoastră e una, ceea ce spune procedura e alta.
Procesul nu s-a judecat. Judecarea ar fi însemnat o sentinţă care să soluţioneze fondul. Adică, o sentinţă prin care instanţa, cîntărind probele, să admită sau să respingă cererea. Din cele expuse, rezultă că procesul a încetat fără a fi soluţionat pe fond, perimarea fiind sancţiunea dispusă de lege pentru lăsarea dosarului în nelucrare. Mai pe înţelesul dumneavoastră, partea interesată putea cere, după suspendare, repunerea pe rol a dosarului. Nu a făcut-o timp de un an de zile, fapt care a atras perimarea.
Neexistînd autoritate de lucru judecat (deoarece nu s-a judecat fondul), reclamantul poate introduce o nouă acţiune, avînd acelaşi obiect.