Buna ziua
Am urmatoarea speta, respective se doreste amendarea contestatorului, in cazul executarii silite :Art. 719 : Efectele soluţionării contestaţiei - Noul cod de procedura civila.
...
(3) „În cazul respingerii contestaţiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei.„
Eu personal nu sunt de accord cu introducerea unei asemenea prevederi in intampinari, pentru ca mareste starea de insolvabilitate a debitorului si nu ajuta la nimic , mai mult este si timbrata, deci Este foarte greu sa obtii amendarea contestatorului deoarece Curtea reţine că exerciţiul unei acţiuni în justiţie nu poate fi considerat abuziv şi să dea loc la condamnarea reclamantului la plata unei amenzi, câtă vreme exerciţiul acţiunii nu depăşeşte limitele normale ale acestui drept şi nu serveşte la satisfacerea unui interes neserios şi nelegitim şi nici nu constituie un act de răutate sau de rea credinţă sau cel puţin o greşeală grosieră care echivalează în drept cu dolul şi care cauzează intimatului un prejudiciu. De aceea, nu poate dispune condamnarea contestatoarei la plata unei amenzi pentru exercitarea abuzivă a dreptului de a contesta
Dumneavoastra ce parere aveti ?.
E vorba doar de cazurile în care exercitarea contestației se face cu rea-credință, deci aplicarea unei sancțiuni ar fi justificată.
Pe de altă parte, este vorba de un text de lege, iar ceea ce invocă creditorul prin întâmpinare este treaba lui, indiferent dacă altcineva este de acord sau nu.
Textul este cît se poate de bun simţ. Iar sancţiunea se aplică diferenţiat. În prima teză, ea vizează acoperirea daunelor suferite de creditor prin amanarea executării ca urmare a unei contestaţii neîntemeiate. În cea de-a doua, ea vizează nerespectarea de către contestator a unui principiu universal valabil, acela al bunei credinţe, respectiv al neutilizării unei cereri în justiţie pentru alte scopuri decît acela al apărării unui drept sau a unui interes legitim. Ori, cînd este limpede ca atunci cînd debitorul datorează ceva în temeiul unui titlu executoriu şi cînd procedura de executare silită este fără cusur, o contestaţie la executare introdusă doar pentru a-l şicana pe creditor trebuie sancţionată.