COntractul se incheie atunci cand cele doua parti cad de acord asupra elementelor contractului, de regula indiferent daca acesta este constatat printr-un inscris sau nu. Atunci cand partile agreaza o modificare a contractului initial, mecanismul e acelasi. Si asa cum in primul caz a fost semnat si un inscris constatator (sau in unele cazuri chiar cerut de lege pentru validitate), si pentru dovedirea sau chiar validitatea modificarii intervenite (dupa caz), se cere un inscris. Codul civil are o prevedere importanta:
ART. 1191
Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătura privată.
Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecţionării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 lei.
Al doilea alineat este tocmai temeiul pentru care modificarea unui contract constatat prin inscris se face tot in scris, prin asa-numitul act aditional.