Puterea Garzii Financiare va fi sporita, iar comisarii ar urma sa poarte uniforme si sa lucreze in trei schimburi, sa aiba competenta sa opreasca in trafic masini despre care au anumite indicii ca transporta marfuri fara documente.
Totodata, controalele fiscale nu se vor diminua dupa introducerea impozitului forfetar, iar contul unic de plata a impozitelor va fi desfiintat .
Acestea sunt cateva dintre planurile pentru acest an ale noului sef al Autoritatii Nationale de Administrare Fiscala, Sorin Blejnar. Intr-un interviu acordat Business Standard, Blejnar a precizat ca toate aceste prevederi fac parte dintr-un act normativ ce ar urma sa fie promovat.
Totodata, acesta a precizat ca strategia Fiscului pentru acest an pentru a strange cat mai multi bani la buget este “un marketing fiscal agresiv”, prin care “contribuabilul sa inteleaga faptul ca trebuie sa-si plateasca impozitele si taxele, ca daca nu si le plateste si face evaziune fiscala, vine Garda Financiara imbracata in uniforma, il opreste cu masina cand transporta marfa fara acte, ii confisca marfa, iar pe el il da pe mana Parchetului”, a explicat Blejnar.
“Comisarul trebuie sa fie in strada, cu o masina inscriptionata si imbracat in uniforma”. Blejnar a mai spus ca plata impozitelor in contul unic ar urma sa fie desfiintata.
“Vom reveni la vechea formula cu plata impozitelor in conturi separate, in care erau stinse obligatiile curente si, ulterior, dobanzile, pentru a evita situatiile in care firmele pot intra in faliment, deoarece sunt obligate sa achite prioritar vechile restante. Astfel, o firma va putea alege impozitele pe care vrea sa le plateasca, respectiv se vor plati in ordine datoriile curente, cele restante si, ulterior, dobanzile aferente”, a declarat Blejnar.
In prezent, Codul de Procedura Fiscala obliga firmele sa achite impozitele catre stat in ordinea vechimii, incepand cu cele mai vechi taxe neachitate, indiferent daca sunt datorii efective sau majorari
Cel mai recent răspuns:
zinca iulian , utilizator
11:57, 14 Mai 2009