avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 998 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Problema servitute de trecere
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Problema servitute de trecere

Acum aproximativ 2 ani ne-am construit o casa, intr-o zona rezidentiala. Atunci ni s-a promis ca drumul din fata casei va fi proprietatea comuna a celor 4 case, existand astfel dreptul de trecere de ex. pentru ultimul vecin, care are dreptul sa treaca inaintea casei noastre, ca sa-si poata parca masina in fata casei proprii.

La dupa aprox. un an, s-a mai construit un cartier in zona, iar acumn constructorul, fara se ne anunte, s-a apucat sa faca a prelungire a drumului din fata celor 4 case, adica practic un drum catre noul cartier. Acest lucru presupune o circulatie marita, fara sa mai vorbim de faptul ca drumul este ingust, nu este asfaltat si va fi mult praf.

Fara sa ne anunte, si dimineata cand lumea a plecat la lucru, a trimis un buldozer care a daramat un gard si s-a apucat de lucru.

Ce putem face legal, fara scandaluri si amenintari sa-l oprim acum, pana strangem si noi toate actele ( extras CF etc ).

Mentionez faptul ca dupa parerea mea, daca drumul va fi terminat, nu prea mai avem ce sa--i facem, ca doar nu vrem sa ne judecam.

Cum il putem opri ? ce ii putem face ? In cf-ul nostru nu apare ca am fi obligati sa acordam servitute de trecere in favoare parcelei pe care se afla noul cartier...........au servitute de trecere doar cei 4 locatari, cu care suntem de acord.....
Va dati seama ca drumul acela costa bani, si ca daca actele sunt asa cum scrieti dvs., adica aveti proprietate exclusiva pe parcela cu drumul, voi, cei patru primi proprietari din acel cartier, banii vi se cuvin de drept.
Inteleg ca ati fi de acord cu folosirea acelui drum, cu conditia amenajarii lui pentru trafic mai mare.
Vi se poate cere in instanta constituirea unei servituti de trecere daca acel loc constituie un loc infundat (daca nu mai exista absolut nici o alta cale de acces practicabila spre un drum public, si nu daca aceasta cale este pur si simplu cea mai scurta pentru noul cartier insa in opinia mea servitutea aceea se poate foarte usor limita la o servitute de trecere cu piciorul, si nicidecum la una de trecere cu auto ( unde scrie ca tot proprietarul de vila rezidentiala trebuie sa ajunga musai pana in fata vilei cu masina?) sau cu buldozerul ori tancul!
Atitudinea dvs. este ciudata: vreti dreptate, dar nu vreti judecata, nu vreti discutii : pai cum oare, niste oameni care darama gardul altor oameni cu buldozerul credeti ca se vor autocorecta pur si simplu?
Au ales forta, au vazut ca nu reactionati si drept urmare va ignora.
Din moment ce nu ati fost deloc bagati in seama, doar abuzati, trebuie sa actionati si dvs. in forta, daca vreti sa obtineti ceva, si doar sa stati si sa inghititi hapul. Primul pas este sa faceti plangere penala, pentru distrugerea gardului la politie, indicand faptasii, la fel si pentru tulburarea de posesie, ca doar au intrat prin partea din curtile voastre care au destinatia de drum particular!
Notificati-i prin intermediul unui avocat ( sau executor judecatoresc), ca intentionati sa-i dati in judecata si sa le cereti suma X despagubiri pentru daunele provocate de conduita lor demna de trupele hitleriste#-o
Reconstruiti gardul de urgenta. Primaria nu are ce sa va faca in cazul asta, ma mir ca au putut obtine autorizatie de construire fara sa aiba reglementata situatia caii de acces la parcela lor, deci atentie s-ar putea sa fie la mijloc o mita grasa la autoritati !Nu stati in pasivitate. Alerati si presa, e un caz de potential scandal care ii va speria pe potentialii cumparatori ai noului paradis rezidential:)). Apoi va vor cauta ei sa va propuna un pret pentru drum.B-)
Evident, daca mai stati mult sa va dumiriti "ce si cum", poate o sa va ocupe si curtile#-o
Nu e vorba ca nu vrem sa facem nimic, insa am vrut sa aud niste pareri, pana reusesc sa strang toate actele si sa pun totul cap la cap. Cale de acces catre noul cartier exista, asta s-a si folosit pana acum. Cat despre gard, nu pot formula plangere, pentru ca gardul respectiv nu era al nostru. In cele 4 case si noul cartier era un teren, pe care proprietarul nu a vrut sa-l vanda nici in ruptul captului. El a si facut gardul. Intre timp cred ca totusi a fost "convins" omul, si-a vandut terenul, si acum primul lucru a fost daramarea gardului si legarea celor doua cartiere cu un drum, pe noul teren.

plangere penala pentru tulburare de posesie.
Subiect:Re:Servitute de trecere
Va rugam reveniti cu mai multe detalii.
Pentru a putea beneficia de o consultatie corecta, este necesar a se vedea contractul de vanzare-cumparare.
Daca dvs. si ceilalti 4 proprietari aveti trecut in actul de v-c. si drumul de acces, atunci, aveti dreptul la despagubiri.Daca nu exista un alt drum de acces pentru noile imobile ce se construiesc, adica acestia nu au iesire la drumul public, sau este drumul cel mai scurt, de a iesi la drumul public, atunci nu va puteti opune, deoarece acest drept se poate solicita in instanta.
Daca fara autorizatie a fost desfiintat gardul, atunci, toti proprietarii se pot adresa cu o plangere penala pentru savarsirea infractiunii de distrugere sau tulburare de posesie.
repet trebuie intai vazut contractul dvs. , apoi trebuie sa va interesati daca s-a emis autorizatie de demolare.
Succes.
Cu stima, av. Werbic Stefania


Accesul la imobilul in care locuiesc se realizeaza pe un drum de servitute ce deserveste inca o proprietate care de fapt este o societate comerciala. Acest drum de servitute este neasfaltat (pamant) si cu timpul a ajuns intr-un grad avansat de deteriorare . Eu am reparat acest drum in trecut cu piatra insa consider ca nu este corect sa-l repar numai eu atata timp cat il utilizez doar cu doua autoturisme iar societatea comerciala cu 20 poate de autoturisme si camioane. Am contactat patronul societatii in vederea contribuirii la repararea sau asfaltarea drumului insa acesta a refuzat sa investeasca in aceasta activitate. Totodata mentionez ca drumul in mare parte s-a deteriorat deoarece societatea deverseaza apa pompata dintr-un put de dren permanent pe acest drum si il strabate zilnic cu masini de trafic greu si autoturisme. Intrebarea mea este ce posibilitati legale am daca repar ,asfaltez sau betonez acest drum pe cheltuiala mea sa-mi recuperez banii direct proportional cu procentul meu de utilizare in raport cu vecinul , sau cum il pot constrange sa fie cota parte la repararea drumului ?

Totodata mentionez ca eu sunt proprietarul drumului de servitute integral , desi si aceasta soc. com. sustine ca are cota parte (eu nu am vazut actele) de proprietate , pentru care platesc si impozit anual.
Acest subiect a mai fost supus discutiei insa raspunsul pe care l-am primit nu a fost satisfacator - mai mult se mentioneaza ca am obligatia sa-l intretin singur si sa-l aduc la starea initiala de utilizare.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Tulburare de posesie sau alta posibilitate ? ernut ernut Buna ziua. Am o intrbare legata de posibilitatea apararii dreptului de propietate sau a accesului la acesta. Situatia este urmatoarea... proprietar pe un teren ... (vezi toată discuția)
Drept de trecere drum privat (cu utilitata publica) speta Stefan021 Stefan021 Buna ziua, La noi in cartier avem un drum de acces care da acces la mai mult de 30 de case. Acest drum este in proprietatea proprietarilor (cota parte) care ... (vezi toată discuția)
Drum de servitute pcarmen pcarmen Buna ziua! Apelez la dvs in speranta ca ma puteti sprijini in descurcarea unei situatii oarecum subiective de la caz la caz privitoare la drumul de ... (vezi toată discuția)