Modul în care se poate obţine stabilirea domiciliului pe teritoriul României, se găseşte reglementat în O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Stabilirea domiciliului în România se aprobă, la cerere, de către şeful Autorităţii pentru străini.
Străinii titulari ai unui drept de şedere temporară în scop de studii nu pot solicita stabilirea domiciliului în România.
CONDIŢII DE STABILIRE A DOMICILIULUI ÎN ROMÂNIA
Străinii îşi pot stabili domiciliul în România dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) o şedere temporară legală şi continuă de cel puţin:
- 3 ani în cazul celor căsătoriţi cu cetăţeni români;
- 6 ani în cazul celorlalte categorii;
b) fac dovada faptului că deţin mijloace de întreţinere:
- cel puţin la nivelul salariului mediu lunar pe economia naţională în cazul străinilor căsătoriţi
cu cetăţeni români;
- din activităţile legal desfăşurate pe teritoriul României, în cuantumul prevăzut de prezenta
ordonanţă de urgenţă, corespunzător dreptului de şedere acordat până la formularea
cererii, în celelalte situaţii;
c) fac dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit;
d) vorbesc limba română la un nivel satisfăcător;
e) sunt îndeplinite în continuare condiţiile cu privire la intrarea în România, şi anume:
- posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, care este acceptat de statul
român;
- prezintă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, documente care justifică scopul şi
condiţiile şederii lor şi care fac dovada existenţei unor mijloace corespunzătoare atât
pentru întreţinere pe perioada şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau
pentru tranzitul către alt stat în care există siguranţa că li se va permite intrarea;
- nu sunt incluşi în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării
în România sau care au fost declaraţi indezirabili;
- nu prezintă un pericol pentru apărarea şi siguranţa naţională, ordinea, sănătatea ori
morala publică.
f) nu a intervenit, pe perioada şederii în România, vreunul dintre motivele de nepermitere a
intrării pe teritoriul României, şi anume:
- sunt semnalaţi de organizaţii internaţionale la care România este parte, precum şi de
instituţii specializate în combaterea terorismului că finanţează, pregătesc, sprijină în orice
mod sau comit acte de terorism;
- există indicii că fac parte din grupuri infracţionale organizate cu caracter transnaţional sau
că sprijină în orice mod activitatea acestor grupuri;
- există motive serioase să se considere că au săvârşit sau au participat la săvârşirea unor
infracţiuni contra păcii şi omenirii ori a unor crime de război sau crime contra umanităţii,
prevăzute în convenţiile internaţionale la care România este parte.
Pentru străinii căsătoriţi cu cetăţeni români durata căsătoriei trebuie să fie de cel puţin 3
ani.
Străinilor de origine română sau născuţi în România, străinilor care au împlinit vârsta de 60 de ani, precum şi celor a căror şedere este în interesul statului român li se poate aproba stabilirea domiciliului fără îndeplinirea condiţiilor de mai sus.
În cazul în care ambii părinţi ai străinului minor sunt titulari ai dreptului de şedere permanentă, acesta obţine stabilirea domiciliului în România o dată cu părinţii săi. În cazul în care numai unul dintre părinţi este titular al dreptului de şedere permanentă, este necesar consimţământul celuilalt părinte, în formă autentică.
DOCUMENTE NECESARE APROBÃRII STABILIRII DOMICILIULUI ÎN ROMÂNIA
Cererea pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România se depune personal de solicitant la formaţiunile teritoriale ale Autorităţii pentru străini.
Cererea se completează în limba română şi va fi însoţită de următoarele documente:
a) copii legalizate ale actelor de stare civilă;
b) documentul de trecere a frontierei de stat, în original şi în copie;
c) acte doveditoare privind deţinerea legală a spaţiului de locuit, în original şi în copie;
d) acte doveditoare privind mijloacele de întreţinere;
e) certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din ţara de origine şi de autorităţile române;
f) certificat medical eliberat de o instituţie sanitară publică sau privată, din care să rezulte că nu suferă de boli care pot pune în pericol sănătatea publică;
g) dovada asigurării medicale.
Cererea, însoţită de documentele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, se înaintează, în termen de 10 zile de la data înregistrării, comisiei însărcinată cu soluţionarea acesteia.
APROBAREA CERERII DE STABILIRE A DOMICILIULUI ÎN ROMÂNIA
În scopul soluţionării cererilor de aprobare a stabilirii domiciliului în România se constituie, prin ordin al şefului Autorităţii pentru străini, o comisie care analizează fiecare cerere şi formulează o propunere motivată, care se supune spre aprobare şefului Autorităţii pentru străini.
Termenul de soluţionare a unei cereri de stabilire a domiciliului este de 6 luni de la data înregistrării.
Decizia se comunică în scris solicitantului, în termen de 10 zile de la adoptare.
Străinul căruia i s-a aprobat stabilirea domiciliului în România este obligat să se prezinte, în termen de 30 de zile de la comunicare, la formaţiunea teritorială a Autorităţii pentru străini unde a fost înregistrată cererea, pentru eliberarea permisului de şedere permanentă.
RESPINGEREA CERERII DE STABILIRE A DOMICILIULUI ÎN ROMÂNIA
Dacă în urma depunerii cererii pentru stabilirea domiciliului în România comisia constată că nu sunt îndeplinite condiţiile obligatorii şi/sau nu există toate actele necesare soluţionării cererii, aceasta propune şefului Autorităţii pentru străini să decidă respingerea cererii.
Decizia de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, precum şi motivele care au stat la baza acesteia se comunică în scris solicitantului de către Autoritatea pentru străini.
Străinilor cărora li s-a respins cererea de stabilire a domiciliului în România li se poate reglementa, la cerere, dreptul de şedere conform situaţiei anterioare depunerii cererilor de stabilire a domiciliului, cu îndeplinirea condiţiilor legale în acest sens.