Contract concesiune

În prezent, contractele de concesiune sunt reglementate prin două acte normative: O.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractele de achiziţii publice, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi O.U.G nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.

În cazul contractelor de concesiune de lucrări publice şi de servicii, concesionarul primeşte din partea concedentului dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor sau serviciile, pe o perioadă determinată sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani prestabilite.

Caracterele juridice ale contractului de concesiune sunt următoarele:

1. Dã naştere la drepturi şi obligaţii în sarcina ambelor pãrţi (sinalagmatic).

2. Se încheie în formã scrisã, sub sancţiunea nulitãţii absolute (solemn).

3. Este cu titlu oneros şi cu executare succesivă în timp.

4. Este constitutiv de drepturi reale.

5. Este încheiat pe o perioadă determinatã (cel mult 49 de ani, putând fi prelungit pentru o perioadă de cel mult jumătate din cea iniţială) şi are caracter intuitu personae, fapt care are douã consecinţe juridice directe: subconcesionarea este interzisã, iar dispariţia concesionarului duce la încetarea contractului.

Pãrţile în contractul de concesiune
În contractul de concesiune de bunuri proprietate publică pot avea calitatea de concedent:
- ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, pentru bunurile proprietate publică a statului;
- consiliile judeţene, consiliile locale, Consiliul General al mun. Bucureşti sau instituţiile publice de interes local pentru bunurile proprietate publică a judeţului, oraşului sau comunei.
Calitatea de concesionar o poate avea orice persoane fizică sau juridică de drept privat, română sau strãină, cu condiţia de a deţine capacitate juridicã de a contracta.
Concedentul are obligaţia de a atribui contractul de concesiune, adică de a-şi selecta concesionarul, prin aplicarea procedurii licitaţiei - regula, ori prin negociere directă – excepţia. În mod derogator de la regulile enunţate, bunurile proprietate publică pot fi concesionate prin atribuire directă companiilor naţionale, societăţilor naţionale sau societăţilor comerciale aflate în subordinea ministerelor, altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, consiliilor judeţene ori consiliilor locale.
In cazul contractelor de concesiune de lucrări publice şi a celor de servicii, calitatea de concedent o are:
- orice organism al statului (autoritate publică sau instituţie publică) care acţionează la nivel central, regional sau local;
- orice organism de drept public, cu personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial
- alte structuri prevăzute în art.8 din O.G. nr.34/2006.
Concesionarul este reprezentat de către operatorul economic (persoană fizică sau juridică, de drept public sau privat, ori grupă de astfel de persoane cu activitate în domeniul care oferă în mod licit pe piaţă produse, servicii şi/sau execută lucrări).
Procedura de atribuire a unor astfel de contracte către concesionar se poate face, după caz, prin una dintre următoarele forme: licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, dialog competitiv, negociere, cerere de ofertă, concurs de soluţii.

Obiectul contractului de concesiune
Obiectul juridic constã în transmiterea de drepturi şi obligaţii de exploatare a unui bun proprietate publică, a unei lucrări publice sau a unui serviciu public.
Echilibrul financiar al concesiunii
Contractul de concesiune este guvernat de principiul echilibrului financiar al concesiunii, stipulat în art.54 alin.1 din OUG nr. 54/2006. Acest principiu semnifică faptul că între drepturile şi obligaţiile de natură contractuală ale celor două părţi trebuie să existe un echilibru perfect. Mai mult chiar, concesionarul nu va fi obligat să suporte creşterea sarcinilor legate de execuţia obliogaţiilor sale, în cazul în care această creştere rezultă în urma: a) unei măsuri dispuse de o autoritate publică; b) a unui caz de forţă majoră (imprevizibil şi insurmontabil) sau unui caz fortuit (de ex. calamităţile naturale, greva, embargoul, rechiziţiile publice, războiul, epidemiile, lipsa mijloacelor de transport / a energiei electrice, când lipsa nu se datorează culpei unei părţi). Apariţia şi efectele cazurilor de forţă majoră trebuie notificate de partea care se află în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile în timp util şi trebuie dovedite cu acte eliberate de organele competente. Cazurile de forţă majoră pot avea ca efect fie suspendarea executării contractului, fie încetarea contractului.

Încetarea contractului de concesiune
1. prin ajungerea la termen, dacă părţile nu convin în scris cu privire la prelungirea contractului.
2. prin denunţarea unilaterală de către concedent, dar numai în situaţiile în care interesul naţional sau local o impune şi numai cu plata unei prealabile şi juste despăgubiri în sarcina concedentului (răscumpărarea concesiunii); dacă părţile nu se înţeleg cu privire la cuantumul despăgubirii, va decide instanţa de judecată competentă.
3. prin dispariţia din orice cauză a concesionarului.
4. prin dispariţia bunurilor concesionate datorită unei cauze de forţă majoră.
5. prin renunţarea unilaterală a concesionarului, în situaţiile în care acesta se află în imposibilitatea obiectivă de a-l exploata, fără plata unei despăgubiri pentru concedent.
6. prin reziliere de către concesionar, care intervine atunci când concedentul nu- şi îndeplineşte obligaţiile contractuale, cu plata unei despăgubiri în favoarea concesionarului.