In cazul condamnarilor definitive se merge, s-a stabilit legea penala favorabila pe institutii autonome?sau se merge pe legea globala? Ma intereseaza pentru recurs, referitor la sporul de pedeapsa pentru concursul de infractiuni. Multumesc (art6 ncp)
La data de 14 aprilie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile în dezlegarea în principiu a problemei de drept vizând aplicarea legii mai favorabile în cazul faptelor judecate definitiv, pentru concurs de infracțiuni și a stabilit:
“În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.
În a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal.
În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa se reduce la acest maxim.
În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.”
Asta inseamna ca in cazul condamnarilor definitive sporul ramane obligatoriu in baza art38 si 39ncp? si nu se contopeste in baza vechiului cod cu ajutorul articolelor 33 si 34cp
Noul cod penal
bratualina90
Buna seara, as avea o intrebare, as dori sa stiu daca o persoana privata de libertate care are un spor de contopire de 2 ani, dupa intrarea in vigoare a noului ... (vezi toată discuția)