Art.82.
(2) Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state pot trece frontiera de stat şi pot circula pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condiţiile tehnice prevăzute în Convenţia asupra circulaţiei rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968 şi ratificată de România prin Decretul nr.318/1980, dar numai pe perioada cât sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de autovehicule.
(3) abrogat
(4) Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute de persoane care au sediul sau domiciliul în România, pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă de maximum 90 de zile de la introducerea acestora în ţară, dacă sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de circulaţie.
(5) Persoanele care şi-au stabilit domiciliul ori reşedinţa sau, după caz, au rezidenţa normală în România pot să îşi înmatriculeze autovehiculele sau remorcile la autoritatea competentă pe raza căreia au domiciliul, reşedinţa sau, după caz, rezidenţa normală.
(6) Autovehiculele înmatriculate în statele care nu sunt semnatare ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, prevăzută la alin. (2) sunt obligate să poarte în partea din spate semnul distinctiv al statului care a efectuat înmatricularea.
~ final discuție ~