Este valabil contractul de vanzare cumparare tiparit pe verso factura?

Din punctul meu de vedere, nu.
S-a dat o decizie a Inaltei Curti la un moment dat cu nevalabilitatea clauzei cuprinse in factura: 'neplata aduce penalitati de 0,x% pe zi', acel x fiind stabilit intr-un mod cu totul arbitrar. Din moment ce aceasta clauza echivala cu o clauza contractuala si a fost declarata nula, acelasi tratament ar trebui sa il aiba si contractul de pe verso 'acceptat' prin semnarea facturii.

Cati juristi atatea pareri?
[ link extern ]
"contract civil, Art. 1166 noul cod civil defineşte contractul ca fiind „acordul între două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”. Definiţia citată reia parţial vechea definiţie cuprinsă în art. 942 vechiul Cod Civil care însă omitea criticabil ipoteza în care contractul era încheiat în vederea modificării unui raport juridic preexistent, aspect sesizat de doctrina de la acea vreme. De aceea, practic, definiţia dată de cod este identică sau aproape identică sugestiilor de definiţie oferite de vechea doctrină în materie, potrivit cărora: Contractul este un acord de voinţă realizat între două sau mai multe persoane în scopul de a crea, modifica sau stinge un raport juridic preexistent.
În cuprinsul Codului civil, termenul de contract este sinonim cu acela de „acord de voinţe”. în doctrină şi pe alocuri, chiar şi în noua reglementare, regăsim şi utilizarea tennenului de „convenţie” despre care se stabilise că este sinonim celui de contract. De aceea, obligaţiile născute din acorduri de voinţă pot fi calificate, deopotrivă, ca obligaţii contractuale sau obligaţii convenţionale.
în literatura noastră juridică mai veche s-a încercat să se facă distincţie între convenţie şi contract, afirmându-se că ele sunt noţiuni diferite: „convenţia este genul, contractul este specia. Contractul este convenţia care dă naştere unei obligaţii.
Convenţia este acordul de voinţă realizat cu scopul de a produce efecte juridice, adică de a da naştere unei obligaţii, de a modifica o obligaţiune sau de a stinge o obligaţiune”. Astfel de încercări sunt contrare sensului de bază al celor două noţiuni care sunt identice, motiv pentru care, în prezent, sunt considerate a fi sinonime. Totuşi, trebuie reţinut că, în dreptul comparat, situaţia noţiunii de contract nu este la fel de simplă şi nu se rezumă la scurte eventuale distincţii între noţiuni atât de apropiate ca şi convenţia şi contractul".
Acordul de voinţe - element esenţial al contractului. Principiul libertăţii contractuale şi limitele sale.
Aşa cum se poate constata din definiţia de mai sus, elementul specific al contractului este acordul de voinţe al părţilor. Prin acord de voinţe, se înţelege întâlnirea concordantă a două sau mai multe voinţe individuale, cu intenţia părţilor de a produce efecte juridice. în acest mod, contractul se deosebeşte de actul juridic unilateral care constă în manifestarea de voinţă a unei singure persoane cu intenţia de a produce efecte juridice.
Potrivit art. 1169 noul Cod Civil, după modelul urmat cu regularitate de propunerile modeme de codificare a regulilor în materie de contracte, „părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri”. Se consacră astfel, principiul libertăţii contractuale cu privire la încheierea şi conţinutul contractului. Consecinţa imediată a acestui principiu este forţa obligatorie a contractului (principiul pacta sunt servcmda). Acordul de voinţe, pentru a fi definit ca şi contract, este necesar să tindă la aplicarea acestui principiu între părţile sale. Dacă acest principiu nu există, nu putem vorbi de un contract ci de manifestări de voinţă non-juridice1 care se bazează pe un acord". Vom relua acest principiu cu ocazia dezbaterii chestiunii formării contractului."
Detalii: [ link extern ]

Eu practic o astfel de metoda. Contractul de pe verso facturii sau separat cred ca are aceiasi valoare. problema este a continutului si daca este si serveste interesul ambelor parti, care ar fi problema?
In anumite situatii este nevoie sa probam caracterul cert, lichid si exigibil al creantelor rezultate din neplata uneia sau mai multor facturi. Nu vad care ar fi problema daca aceasta proba s-ar baza si pe un contract acceptat si semnat de ambele parti semnatare a facturii. Nu toate afacerile se fac sub contracte presatblite , unele se deruleaza rapid si pun partile in imposibilitatea de a utiliza contracte . Facturile insotite de contracte sunt un instrument eficient in afaceri, fie tiparite pe verso sau separat. Depinde de clauzele contractului respectiv.
Creanta este certa daca existenta sa rezulta din contract sau din alte acte emanate de debitor sau insusite de acesta (comenzi etc).
Creanta este lichida atunci cand cuantumul ei este determinat prin contract sau este determinabil cu ajutorul contractului sau al altor acte emanate de debitor sau insusite de acesta.
Exigibilitatea creantei reprezinta scadenta acesteia, care de regula este stabilita prin contract (termenul de plata a facturilor).
In cazul neplatii la scadenta a facturilor, trebuie sa va adresati instantei de judecata, care va verifica daca, creanta in cauza are caracter cert, lichid si exigibil si in caz afirmativ, va pronunta o hotarare judecatoreasca de obligare a debitorului la plata sumelor datorate.

Sistemul l-am vazut si apreciat la foarte multi agenti economici si chiar si in profesiile liberale. In nici un caz nu dauneaza daca partile accepta si semneaza, asumandu-si raspunderea.
Sunt bine venite si alte pareri si experiente.
In ce ma priveste voi urmari subiectul care mi se pare foarte interesant si util.
Sa auzim numai e bine

Pai tocmai de asta s-a tiparit contractul pe spatele facturii. Ca sa se poata executa penalitatile de intarziere, in cazul cumparaturilor sporadice, nerepetabile, care nu sunt legate de un contract separat, in forma clasica. Daca nu se face plata la livrare, furnizorul trebuie sa-si acopere intr-un fel riscurile, de asta s-a tiparit contractul pe verso facturii. Practic semnarea facturii inseamna asumarea contractului de pe verso cu tot cu penalizarile de intarziere pe care le stipuleaza.

Problema este persoana care semneaza factura ( care este un simplu gestionar sau angajat ) . Are el calitate de reprezentant al societatii? In cazul in care se ajunge in instanta, nu poate fi invocat faptul ca, persoana ce a semnat factura nu avea calitatea de a semna si un eventual contract?

Nu exista asa ceva ca semnarea facturii sa implice acceptarea contractului.
Tocmai asta spun, ca ICCJ a decis exact in cazul asta cu penalitati de nush cat la suta stabilite prin factura.
Unde e vointa partii? Sa se oblige la niste penalitati stabilite arbitrar de catre una din parti???
Daca contractul de pe verso E SEMNAT DE AMBELE PARTI, atunci e contract si reprezinta vointa partilor.
Nu exista NICIO ASUMARE a contractului prin simpla semnare a facturii.
Chiar si in cuprinsul facturii mentiunea 'Pentru neplata, curg penalitati de 300% pe fiecare zi' e nula. In asta consta Decizia ICCJ.
Pentru recuperarea banilor, e suficienta factura. DAR CURGE DOBANDA LEGALA. Daca se doreste alt cuantum al penalitatilor se face contract ori separat, ori pe verso, ori pe sticla, ori electronic, DAR SEMNAT DE AMBELE PARTI.