Stiti cumva in ce poate consta interogatoriul reclamantului intr-o actiune privind constatarea clauzelor abuzive dintr-un contract de leasing?
Ce poate viza judecatorul prin intrebarile puse? Daca a stiut sau nu ce semneaza beneficiarul bunului luat in leasing?
Ms!
Interogatoriul respectiv, este de fapt un set de intrebari pregatit/formulat de catre partea careia instanta i-a incuviintat aceasta proba si constituie marturisire judiciara.
Intrebările se pot referi la persoana care a avut iniţiativa încheierii contractului, la discuţiile purtate înainte de semnarea contractului (dacă aţi adresat întrebări suplimentare, dacă vi s-au menţionat explicit condiţiile, dacă aţi citit amănunţit contractul, dacă aţi încercat să negociaţi vreo clauză), la alte oferte consultate anterior, la motivele pentru care aţi încheiat contractul.
Acestea sunt întrebări care fac parte de obicei dintr-un astfel de interogatoriu, nu pot să spun cu exactitate dacă se potrivesc în speţa dumneavoastră.
Interogatoriul poate fi dispus de instanta si din oficiu, dar in acest caz ar fi trebuit sa se arate in incheierea de sedinta teza probatorie care se urmareste prin luarea acestui interogatoriu.
Sau va puteti da seama de aceste aspecte in functie de ceea ce s-a discutat oral in sedinta publica in fata instantei.