Nu ramane la cazier deoarece nu s-a dat sentinta de catre o instanta prin care sa se stabileasca vinovatia pentru o fapta comisa.
Faptul ca s-a incetat urmarirea penala inseamna ca invinuitul nu a comis o fapta infractionala ce trebuie pedepsita.
Renuntarea la urmarire penala se poate dispune de catre procuror in cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, când, în raport cu conţinutul faptei, cu modul şi mijloacele de săvârşire, cu scopul urmărit şi cu împrejurările concrete de săvârşire, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia.
ART. 15*) Legea 290/2004
(1) Persoanele fizice înscrise în cazierul judiciar sau cu privire la care s-au făcut notări provizorii se scot din evidenţă dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a) faptele pe care le-au săvârşit nu mai sunt prevăzute de lege ca infracţiuni;
b) a intervenit reabilitarea judecătorească sau de drept;
c) a intervenit amnistia;
d) au fost condamnate la pedeapsa amenzii sau la o pedeapsă privativă de libertate de cel mult 3 ani şi au trecut 20 de ani de la data rămânerii definitive a condamnării;
e) au decedat;
f) s-a dispus renunţarea la urmărire penală sau clasarea faţă de ele ori s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal;
g) a trecut un an de la data executării măsurii educative;
h) au trecut 2 ani de la data când s-a pronunţat o hotărâre definitivă de amânare a aplicării pedepsei şi nu s-a dispus revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei conform art. 88 sau 89 din Codul penal;"
(2) În cazul când în cazierul judiciar al persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. a) - d) şi f) există şi alte menţiuni, se şterg numai menţiunile care impun scoaterea din evidenţă.