Da, probabil ca este o problema de jurisdictie, succesiunea fiind necesara, totusi (sa fie facuta), eventual, la Notariatele si/sau tribunalele de care apartinea adresa de resedinta a persoanei decedate. Probabil ca asa se va putea rezolva. Cred ca, daca o alta ruda, de grupa superioara, accepta mostenirea, atunci nu mai conteaza calitatea nepotilor.
Dealtfel, pot cere (nepotii), la Notar, sa semneze o declaratie precum ca accepta mostenirea defunctului /defunctei (trebuie sa prezinte certificatul de deces (copie) si alte documete, date necesare, ... etc.). Succes !
Toate mulţumirile, ambilor!
Nefiind eu în cauză, nu am dat detalii care, constat că erau necesare (şi m-am ales şi cu o ironie !)
"Mortu' mostenitorilor" fost bunicul unei cunoştinţe care, după cum am reţinut, a fost refugiat din Basarabia împreună cu soţia sa şi cu doi copii minori, unul fiind tatăl acestei cunoştinţe.
Ajunşi în România, s-au stabilit într-o comună din estul ţării, locuind cu chirie într-o casă pe care şi-au permis-o, bunicii trăind cu nădejdea că se vor întoarce "acasă", până la moarte.
Ulterior, fiica lor s-a căsătorit cu un bărbat "înstărit" şi s-a mutat în altă localitate, iar fiul, tatăl cunoştinţei mele, s-a însurat şi a locuit cu soţia şi copiii în casa socrilor, în acelaşi judeţ.
Bunicii au decedat în anii 1976 (soţul) şi 1979 (soţia), cu gândul la casa şi bunurile agonisite o viaţă şi lăsate în Basarabia.
În 1991 a decedat şi fiul lor, iar cunoştinţa mea, fiica acestuia, a trebuit să se ocupe singură de întocmirea dosarului în baza legii nr.290/2003, mătuşa sa refuzând orice sprijin, deşi are propriii săi copii care o dezaprobă, fiind vorba de despăgubiri pe care ar dori să le primească şi ei, mai ales că nu au situaţii financiare prea strălucite.
Verişoarea lor (conoştinţa mea), a primit o adresă de la Instituţia Prefectului care cuprinde lista documentelor pe care trebuie să le depună la dosarul întocmit la cererea sa, a făcut toata demersurile indicate, dosarul cerut fiind complet, în afară de acest certificat de atestare a calitătii de moşteritor. Faţă de refuzul mătuşei sale de a merge la notar şi a solicita certificatul de atestare a calităţii de moştenitor, bunurile succesorale fiind cele ce vor fi validate de comisia constituită şi pentru care se vor stabili despăgubirile corespunzătoare, întrebarea mea mea adresată ieri, a fost :se poate solicita instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre care să ateste calitatea de moştenitor a reclamantei (cunoştinţei mele) faţă de bunicii săi ?
Revin cu aceleaşi cuviincioase mulţumiri.