Buna ziua,
Va rog sa-mi indicati temeiul legal prin care o banca imi poate refuza mie, societate comerciala, depunerea de valuta (euro) in propriul meu cont bancar deschis la aceeasi banca (a unei sume in valuta). Contul este curent in euro. Valuta reprezinta soldul casieriei in valuta, pe care doresc sa o depun in banca.
Mi s-a cerut sa schimb valuta in lei iar ei sa faca schimbul in valuta, ca sa-mi ia bani de 2 ori. E aberant !!!
Multumesc.
Regulamentul BNR privind efectuarea operatiunilor valutare.
"Art.1. Pe teritoriul României, încasările, plăţile, compensările, transferurile, creditările, precum şi alte tranzacţii financiare şi de capitaluri între persoanele juridice rezidente şi între acestea şi persoane fizice rezidente se realizează numai în moneda naţională (leu)."
"Art. 16. Alimentarea conturilor în valută ale persoanelor juridice rezidente şi utilizarea disponibilităţilor din aceste conturi se pot efectua numai prin operaţiuni valutare cu nerezidenţi, prin vânzări/cumpărări pe piaţa valutară, precum şi în cazurile autorizate de Banca Naţională a României potrivit prezentului regulament.
În baza prezentului regulament, a documentaţiilor specifice tranzacţiilor respective şi a declaraţiilor "bona fide" prezentate de clienţi, identificarea şi clasificarea fiecărei tranzacţii ca fiind operaţiune valutară curentă (de cont curent) sau de cont financiar şi de capital se fac de către societăţile bancare."
Ce domeniu de activitate are firma dvs.?
Ce reprezinta incasarile in numerar in valuta? (spuneti ca suma reprezinta sold de casa)
S-a rezolvat si cu valuta, dar ca fapt divers pentru cei interesati, soldul casei in valuta o reprezinta returnarea de avansuri de trezorerie in valuta folosita in afara tarii pentru cumparari de bunuri de la persoane fizice (din targuri). In Germania si Austria nu sunt atatea fite legate de plati cu cash, stampile, dovezi si paradovezi la fisc. De aia o duc mai bine.