avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 691 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Codul rutier, contravenţii şi ... Ce-a hotarat instanta? Am dreptul sa dau de permis?
Discuție deschisă în Codul rutier, contravenţii şi probleme conexe

Ce-a hotarat instanta? Am dreptul sa dau de permis?

Permis anulat ce solutie mi-a dat pe inteles:

18.06.2013
Ora estimata: 8:30
Complet: 3-P
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Condamnă pe inculpatul ..............................pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul : - având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art.320 ind.1 C.pr.penală, la 1 an închisoare. Cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 lit. a teza II Cod penal, privind pedeapsa accesorie. În temeiul art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Cu aplicarea art. 71 al.5, raportat la art. 64 lit. a teza II Cod penal, privind suspendarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu, se va achita conform art.189 C.pr.penală, din fondurile MJ. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.06.2013.
Document: Hotarâre 536/2013 18.06.2013


28.06.2013
Ora estimata: 8:30
Complet: 3-P
Tip solutie: Încheiere
Solutia pe scurt: În temeiul art.195 C.pr.penală, dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 536/18.06.2013, în sensul că la alineatul doi se va înlătura următoarea dispozitie:??cu aplicarea art.320 ind.1 C.pr.penală??, fiind trecută din eroare în minută, la redactarea acesteia. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu Ministerul Public şi de la comunicare cu inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică din 28.06.2013.
Document: Încheiere - îndreptare eroare materială 28.06.2013
Ultima modificare: Joi, 10 Iulie 2014
Gabriela Mihai, Avocat
Dupa un an de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare puteti da exemen pentru obtinerea unui nou permis de conducere.
1. Prin sentinta instantei de fond ati fost condamnat pentru savrasirea infrcatiunii prev de art 87 al1. din Oug.195 /2002 , la o pedeapsa de 1 an inchisoare, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe perioada termenului de incercare de 3 ani calculat potrivit disp.art 82 c.pen.
De asemenea, instanta va atrage atentia asupra disp.art 83 c.pen. , respectiv asupra :
Art. 83 ( din vechiul cod penal)
Revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni
Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
......................................................................................
In privinta permisului de conducere, acesta a fost anulat ca urmare a ramanerii definitive a hotararii de condamnare, iar dupa un termen de 1 an de la aceasta data, va puteti prezenta la examen in vederea obtinerii unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior condmanarii.

2.In privinta Incheierii de indreptare de eroare materiala, instanta a inlaturat disp.art 320 ind.1 c.proc.pen.- recunoasterea vinovatiei ( efectele retinerii acestor dispozitii ar fi dat posibilitatea reducerii limitelor de pedeapsa cu 1/3), intrucat acestea au fost retinute din eroare in minuta hotararii.

Atat motivele hotararii cat si ale incheierii le gasiti in dosar, iar formuland o cerere adresata presedintelui instantei, le puteti obtine in copie xerox, iar de o copie legalizata a hotararii veti avea nevoie oricum cand veti depune dosarul pentru permis.


Ultima modificare: Duminică, 13 Iulie 2014
MARTA SIMONA PETRE, Avocat
Aveţi posibilitatea să redobândiţi dreptul de a conduce autovehicule, respectiv să obţineţi un nou permis de conducere.


Numai în situaţia în care fostul titular al permisului de conducere îndeplineşte una din condiţiile art. 116, alin.1, lit. a,b,c,d menţionate mai jos, atunci acesta poate solicita aprobarea prezentării la examen în vedere redobândirii permisului de conducere, pentru toate categoriile avute anterior. Astfel, pentru redobândirea permisului de conducere care a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, solicitantul se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, dacă a intervenit una din situaţiile următoare:

-- au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii penale sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă;

-- a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;

-- interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupaţia de conducător de autovehicule, prevăzută la art.64 lit.c) din Codul penal, a expirat sau a fost revocată.


Ultima modificare: Luni, 14 Iulie 2014
Gabriela Pintea, Consilier juridic

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Mai am dreptul sa dau de permis ? florin_tufa florin_tufa [b]Buna ziua, in 2011 am comis un accident minor fara victime avand o imbibatie alcoolica de pana in 0.8 mg in sange in urma unui test supus la IML. In ... (vezi toată discuția)
Condamnare pentru permis ? florin_tufa florin_tufa Tip solutie: Condamnare Solutia pe scurt: Condamnă pe inculpatul X pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul : - ... (vezi toată discuția)
Condamnare pentru permis ? florin_tufa florin_tufa Tip solutie: Condamnare Solutia pe scurt: Condamnă pe inculpatul X pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul : - ... (vezi toată discuția)