2007_rozi a scris:
Din punctul meu de vedere omisiunea de a declara nu este un element constitutiv al infractiunii de fals in declaratii.
Elementul material al infractiunii de fals in declaratii (292 CP) consta intr-o actiune: declararea necorespunzatoare adevarului....si nu se poate realiza printr-o inactiune (de exemplu, omisiune)
Da, la fel credeam si eu: din moment ce infractiunea se cheama fals
in declaratii, pare sa rezulte ca trebuie sa existe mai intai o declaratie si
in interiorul ei un fals. Lucrul pare evident - si, la drept vorbind, chiar este evident.
Insa din aceasta afirmatie - "daca e declaratie, atunci poate fi fals in declaratii" - nu decurge logic cealalta afirmatie: "daca nu e declaratie, atunci nu poate fi fals in declaratii". Rationamentul e nevalid; pentru logicieni, e vorba de un fals modus tolens.
Prin urmare, strict logic vorbind, ramane deschisa posibilitatea de a comite fals in declaratii fara sa faci nicio declaratie. La prima vedere, ideea e absurda. Singurul mod in care ea nu e absurda e daca admitem ca omisiunea de a declara e in sine un fals (falsul prin omisiune).
Cu alte cuvinte, daca prin "declaratie falsa" intelegem si "declaratie nefacuta, in conditiile in care exista obligatia de a declara", atunci omisiunea de a face o declaratie poate fi interpretata ca fals in declaratii. In acest caz e falsificata nu substanta declaratiei, ci insasi notiunea de "declaratie obligatorie potrivit legii".
Imi dau seama ca problema asta priveste mai degraba teoria dreptului (penal) decat practica lui - tocmai de aceea am afirmat de la inceput ca e vorba de o intrebare pur teoretica.