avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 637 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... Inventariere bunuri mobile in vederea partajului
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Inventariere bunuri mobile in vederea partajului

Buna ziua!

In urma divortului, fostul sot a initiat o actiune de inventariere a bunurilor mobile, care i s-a acceptat. Am avut o prima intalnire, eu, fostul sot si executorul, in care s-au inventariat o parte din bunurile aflate pe lista fostului sot. Cum acest inventar este, insa, foarte stufos, (cam 80 de pagini), s-a stabilit sa continuam inventarierea la o data ulterioara.
A trecut de atunci circa o luna jumatate, timp in care fostul sot a fost plecat din tara (fiindca munceste in strainatate, fara sa recunoasca insa acest fapt, pentru a nu plati pensia alimentara). Nu am fost contactata de catre executor in acest rastimp, pentru continuarea inventarului.
Imediat dupa revenirea in tara a ex-ului (a revenit vineri), in lunea urmatoare (adica, pe 11), am gasit pe hol, la intrare, o somatie de la executor, fara plic si fara data, in care mi se solicita sa ma prezint la biroul sau in ziua imediat urmatoare, pentru continuarea inventarului. (A fost pusa acolo de ex, care are acces la domiciliu).
Prima mea intrebare este: este legal intocmita aceasta somatie? Cum ar trebui sa procedez? Nu ma opun continuarii inventarierii, dar pot fi obligata sa continuam doar la o anumita data? Nu e necesar sa justifice de ce timp de o luna in urma nu s-a sesizat ca nu s-a continuat inventarierea?
Si o a doua intrebare: sotul meu si-a luat cu el, cand a parasit domiciliul comun, obiecte de valoare (laptopuri, colectie de numismatica, ceasuri de firma, toate hainele, etc.) Cum ar trebui sa procedez in legatura cu acestea? (In schimb, in inventar sunt trecute toate obiectele mele, sa zicem personale - haine, incaltaminte, bijuterii,cosmetice-, precum si ale copiilor).

Multumesc!
Ultima modificare: Marți, 12 August 2014
irinavasiliu, utilizator
Cel mai recent răspuns: irinavasiliu , utilizator 11:40, 16 Septembrie 2014
Bunurile personale nu intra la partaj.
Inventarierea se face in functie de timpul tuturor.
Deci.. cosmeticele dvs sunt in inventar si laptopurile luate de sot nu ?
Nu erati prezenta cand s-a facut acest inventar partial ?
Faceti si dvs o lista si bagati-le pe inventar si pe alea.
Nu inteleg de ce executorul s-a pus la mintea lui, nu toate bunurile aflate intr-o casa se pot imparti la partaj, nu impartiti hainele voastre si ale copiilor.
Ultima modificare: Marți, 12 August 2014
gi-jane2, moderator
Da, ati inteles bine. Inventarul a fost intocmit de sot, doar in timp ce eram plecata la serviciu, iar acesta a fost atasat la actiunea deschisa la Judecatorie si aprobata. Eu am aflat de actiune dupa ce am primit citatia, sotul nici nu a incercat macar o discutie pe acest subiect.
In paralel, am intocmit si eu o lista, cu observatiile mele, insa nu am ajuns inca la continuarea operatiunii de inventariere in sine.
De aceasta data, m-a deranjat modul in care se procedeaza, fiindca somatia a fost data in mana fostului sot, s-o plaseze in locuinta iar, dupa parerea mea, nu intruneste toate cerintele legale, neavand nr. de inregistrare si data. Am luat legatura telefonic cu executorul, care insista sa continuam procedura in urmatoarele 24 de ore, desi in intervalul 2 iulie-11 august, cat fostul sot a lipsit din tara, nu a incercat continuarea acesteia (fiindca probabil trebuie sa fie prezent si reclamantul).
Mai mult, pretinde ca m-a cautat telefonic, insa nu e adevarat. In luna iunie, inainte de inceperea procedurii, m-a cautat inclusiv pe fix, la serviciu si, desigur, m-a gasit. Acum nici nu a incercat macar sa ma gaseasca. Problema mea este ca doresc sa plec cu copiii in concediu si ma incurca presiunile lui, urmare ale presiunilor fostului sot, bineinteles. Si e destul de greu sa dovedesti ca nu ti s-a solicitat oficial sau sa amani procedura inca vreo 3 saptamani, nu-i asa?
In ceea ce priveste pretarea la stilul fostului sot, probabil ca a fost ales de avocata acestuia si urmeaza sa incaseze un onorariu, DUPA finalizarea inventarierii. Ar fi o explicatie...
comunicati cu executorul pe mail , scrieti-i ca plecati in concediu si cum cel ce l-a mandatat a plecat in neant 3 saptamani si nu s-a facut inventar, nu crapa nimeni daca mai asteapta nimic, promiteti sa nu va consumati rimelul in concediu.
( bineinteles ca ii veti scrie oficial, in alta forma pt a va ajuta candva daca va fi cazul de contestatie).
Procedura de comunicare nu s-a facut cf legii, insa dvs ati recunoscut practic ca vi s-a adus la cunostinta.
Da, am recunoscut, insa eu nu urmaresc sa tergiversez, ci doar sa nu fiu la bunul lor plac, fiindca e clar ca executorul actioneaza in beneficiul lui.
Am discutat cu executorul, (care a si recunoscut ca a actionat la intimidare) si am stabilit o data pe saptamana viitoare. Insa fostul sot, suparat ca nu i-au iesit planurile, a trecut indata la represalii: sms-iuri de incitare (sa le zicem), intrat in locuinta si facut dezordine ca la perchezitie intr-un dressing de haine (a scos tot din el si lasat gramada pe pat), apoi trimis mesaj ca vrea masina (bun comun), pentru restul lunii (fiindca stie ca urmeaza sa plec in concediu), etc.
Dar rezist. Multumesc pentru sfaturi. De multe ori m-am bazat pe ele.

Alte discuții în legătură

Interpretarea partajului delicatete delicatete As vrea si eu o parere avizata daca se poate... Intr-un partaj...sistat din cauza unor terte procese...se pot sustrage lucrurile trecute in masa de partaj? ... (vezi toată discuția)
Nelamuriri partaj florance01 florance01 Buna seara, Am si eu cateva nelamuriri. Dupa divort nu s-a facut partajul si nici nu se ajunge la o intelegere sa se faca de comun acord. In momentul in ... (vezi toată discuția)
Schimbarea abuziva a yalei intr-un imobil bun comun cu fostul sot lacramioaravasuianu lacramioaravasuianu Am divortat de curand si nu am facut partaj . Avem 2 locuinte ,un apartament la bloc si o casa care ca valoare este de 5 ori mai mare. Locuinta din buletin la ... (vezi toată discuția)