Bună seara,
Sper să mă puteți ajuta cu o soluție pentru problema cu care mă confrunt.
Acum aproximativ 5 ani, în urma unui divorț dificil, starea emoțională în care mă aflam nu era ideală. De aceea, am făcut greșeala mare de a închiria un apartament și în cele din urmă nu am putut achita chiria respectivă. Închirierea era în regim hotelier, suma totala ridicându-se la aprox 20 000 euro. Am fost evacuata din apt respectiv de către proprietarul companiei de închiriere.
Timpul a trecut și deși știam ca exista acel debit nu m-am mai gândit la el -nu pretind ca a fost vreo mișcare inteligenta în niciun caz însă acestea sunt faptele.
Acum am primit o notificare de la o societate de recuperare creanțe care ma amenință cu executare silita, respectiv alte proceduri legale. Situația financiara nu este foarte buna. Nu există proprietăți pe numele meu și nici venituri salariale. Imi doresc însă soluționarea debitului, le-am comunicat acest lucru însă cel puțin pana acum îmi spun ca suma lunara propusa de mine nu este satisfăcătoare și ca vor merge mai departe cu executarea silita.
Îmi puteți spune va rog ce se poate întâmpla? Pot exista și consecințe pe alta latura decât civila? Penal? Chiar nu am cum achita integral sau măcar o porțiune semnificativă din debit acum. Exista vreo modalitate în care as putea rezolva situația? Un avocat ar putea în vreun fel ajuta, exista vreo prevedere care sa fie aplicata cu privirea la eșalonarea unui debit?
Ati platit o vreme si nu ati mai putut plati sau cand ati inchiriat nu aveati bani nicicum ? Asta ar face diferenta intre civil si penal.
In cat timp de neplata ati strans aceasta datorie ? De cat timp nu ati mai platit ? Plateati lunar sau care era scadenta platilor ?
Exista posibilitatea sa platiti in rate, esalonat, dar ce intelegere sa faceti cand nu aveti vreun ban ?
Facturile erau lunare. Nu am achitat facturile respective. În momentul închirierii eram angajată, însă am tot amânat plățile și nu le-am achitat. În aproximativ 6 luni s-au strâns respectivele facturi la care s-au tot calculat penalități mi s-a comunicat.
Daca nu sunt de acord cu suma atunci ignoratii. Va vor suna mereu dar din ce imi comunicati nu prea au cu ce sa va preseze. Aceste soc de recuperare au niste proceduri ciudate si resping de multe ori ofertele de plata ale datornicilor daca aceste plati nu sunt intr-un anumit cuantum. Eu cred ca in final vor accepta oferta dvs de plata. Va sfatuiesc sa angajati un avocat care sa va reprezinte in relatia cu soc de recuperare deoarece este importanta modalitatea de comunicare si continutul corespondentei.
Mulțumesc pentru răspuns. Chiar dacă eu am trimis un e-mail societății respective de recuperare creanțe oferind o soluție amiabila? Nu am recunoscut în acest fel validitatea debitului și oferit achitarea? Sau nu are relevanta / importanță? Încă o dată, mulțumesc.