Ora estimata: 08:30
Complet: C8 C.P./FOND
Tip solutie: Condamnare
Solutia pe scurt: Respinge cererea formulată de către reprezentantul Ministerului Public cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului Bâlc Octavian Claudiu. În baza art. 5 Cod penal cu referire la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371 din 20.05.2014, constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969. În baza 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, condamnă inculpatul BÂLC OCTAVIAN CLAUDIU (...), pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice, la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare. În baza art. 81 Cod penal din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare pe o durata de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal din 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev. de art. 83 Cod penal din 1969 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Prezenta hotărâre se comunică, la data rămânerii definitive, Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov care va proceda potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. 5 din OUG nr. 195/2002. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1.550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român. Cu drept de apel în termen 10 zile de la comunicare. Pronunţată în sedinţă publică, astăzi, 25.09.2014.
Document: Hotarâre 449/2014 25.09.2014
doresc sa stiu ce inseamna... cand pot sa dau iar de permis? e cu suspendare?
Dupa un an de la condamnarea definitiva. Daca dvs sau parchetul nu declarati apel si hotararea ramane definitiva de la fond, un an de pe data de 25.09.2014, deci pe 25.09.2015.