avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 701 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Expertiză financiară - în penal şi în civil
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Expertiză financiară - în penal şi în civil

Bună ziua!
Am acţiune civilă - litigiu de muncă - deschisă împotriva angajatorului meu şi plângere penală, împotriva aceluiaşi angajator.

Cum nu am fost integral plătit de angajatorul meu, conform CIM, - negociat,stabilit, semnat cu acesta, pe durată nedeterminată, dar neînregistrat la ITMB, mai mult, CIM mi-a fost reţinut imediat după semnare de acest angajator, cu menţiunea : pentru a fi înregistrat la ITMB - pot cere în faza de cercetare penală - în care se află plângerea penală, a mea, - efectuarea unei expertize financiare, în vederea stabilirii prejudiciului individual, creat în patrimoniul meu, prin neplata acestor diferenţe salariale ?
2. Ce obiective pot cere să fie îndeplinite, la efectuarea acestei expertize financiare ?
3. Pe ce articole ale vechiului CP - CPP, pot întemeia cererea mea?
4. Este favorabilă interesului meu, întemeierea plângerii penale, pe dispoziţiile noului CP - noului CPP?
5. Cine plăteşte această expertiză financiară în materie penală?
6. Dar în procedura litigiului de muncă ?

Evident nu am bani pentru o consultaţie calificată...

Vă mulţumesc !
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 11:11, 2 Octombrie 2014
Puteti obtine copie de pe expertiza contabila depusa la dosarul cauzei.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Litigiu munca - ce inseamna punere in discutie a necesitatii unei expertize contabile ? plata ? cristiannegru cristiannegru - litigiu de munca - drepturi banesti - instanta a pus in vedere partilor ( angajatului si institutiei publice ) ca la termenul de judecata urmator se va ... (vezi toată discuția)
Evaluare imobil, plata expert smj smj Stimate doamne, stimati domni, Daca unul din doi mostenitori ai unui imobil cere prin instanta evaluarea imobilului, costul acestei actiuni trebuie suportat ... (vezi toată discuția)
Expertul a avut până acum 5 amânări și acum a cerut-o pe a 6-a. ce se întâmplă dacă nu termină expertiza? valentin6768 valentin6768 Expertul a avut pana acum 5 amanari pentru data de 21.02.2019 a cerut un nou termen.(6)daca nu termina expertiza ce se intampla este vorba de un dosar pe ... (vezi toată discuția)