Deoarece sunt institutii/persoane care interpreteaza/aplica gresit dispozitiile legale va rog sa-mi indicati institutia careia sa ma pot adresa pentru a primi interpretarea corecta a dispozitiilor prevazute de un articol de lege.
Multumesc,
Lefter
Nu prea exista o astfel de institutie, de multe ori diferite institutii se contrazic in interretari, sau cei care ar trebui sa dea interpretari se eschiveaza.
Ati atins una dintre marile probleme cu care ne confruntam toti cei care lucram cu legile (inclusiv institutii publice, judecatori etc.). legile sunt multe neclare, si nu exista un for suprem care sa ofere interpretari generale.
Pe anumite domenii (fiscal, munca, administrativ, domeniu medical, registrul comertului etc) pot fi diferite institutii competente sa dea unele lamuriri, asa ca trebuie sa ne spuneti ce anume lege va intereseaza.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are ,printre altele, rolul de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.
De regula, exista doi interpreti care sunt abilitati pentru a interpreta o lege: organul legislativ si judecatorul. Primul are aceasta competenta pentru ca el este autorul legii, iar cel de-al doilea are aceasta putere in virtutea principiului separatiei puterilor in stat.
Corect ce spune @freeelis. Mentiunea evidenta este ca judecatorul va interpreta numai in caz de litigiu (conflict intre persoane care si au ceva practic de castigat / pierdut in litigiu, respectiv alt interes sa se judece decat interpretarea normei), iar curtea suprema numai in caz de practica judiciara diferita intre instante.
In toate cazurile interpretarea vine ca urmare a unor procese si proceduri specifice, nu in urma unei simple intrebari.
Recurs - revizuire
lungu1on
Daca o Curte de Apel a dat o solutie intr-o cauza , poate o alta CA sa dea alta solutie intr-o cauza identica (bineinteles cu alte parti) ?
Se poate cere ... (vezi toată discuția)