As dori informati privind legislatia locuintelor din punct de vedere administrativ/juridic , si concesionarea unui teren aflat in zona intravilan (etape mod de desfasurare etc).
Nu prea- i subiect pt acest forum
Legea locuintei(Lege nr. 114/1996- Versiune actualizata la data de 11/12/2008)
In prezent dreptul comun în materie de concesiuni îl constituie Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunii, alături Regulamentul privind organizarea licitaţiilor pentru achiziţii publice de bunuri şi servicii (Monitorul Oficial nr.459 / 30.11.1998).
Există însă şi alte acte normative ce conţin reglementări referitoare la concesionarea bunurilor proprietate publică, astfel, potrivit art.12 din Legea nr. 219/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, bunurile pot fi concesionate, iar art.125 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 dispune că bunurile care fac parte din domeniul public sau privat de interes local sau judeţean pot fi concesionate.
De asemenea, sunt şi alte reglementări speciale, privind concesionarea unor bunuri, activităţi economice ori servicii publice, conţinute de Legea 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor[2], Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere[3] , O.G. nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public- privat[4], Legea petrolului nr. 238/2004[5], Legea gazelor nr. 351/2004[6].