Detaşarea este obligatorie, salariatul neputând refuza executarea detaşării, în caz contrar fiind susceptibil a răspunde disciplinar, inclusiv cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Depinde care este motivatia pentru care salariatul a refuzat detasarea si banuiesc ca aceasta reiese din nota explicativa data de salariat in timpul cercetarii precum si din formularile aduse in favoarea sa .
(1) Detaşarea poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult un an.
(2) În mod excepţional, perioada detaşării poate fi prelungită pentru motive obiective ce impun prezenţa salariatului la angajatorul la care s-a dispus detaşarea, cu acordul ambelor părţi, din 6 în 6 luni.
(3) Salariatul poate refuza detaşarea dispusă de angajatorul său numai în mod excepţional şi pentru motive personale temeinice
Având în vedere că în Codul muncii nu sunt stabilite motivele pentru care salariatul poate refuza detaşarea, in doctrina se arata ca se poate aprecia că vor fi aplicabile prin analogie dispoziţiile Legii nr. 188/1999 cu privire la refuyul detasarii de catre functionarii publici.
Ceea ce inseamna ca, daca refuzul nu este intemeiat pe nici unul din motivele:
"starea de sănătate necorespunzătoare, dovedită cu certificat medical, graviditatea, împrejurarea că salariatul îşi creşte singur copilul minor, împrejurarea că salariatul este singurul întreţinător al familiei, alte motive familiale temeinice, condiţii necorespunzătoare de cazare în localitatea în care ar urma să se facă detaşarea'