Rezilierea unui contract si actul aditional nu au nimic in comun.
Ce vreti dvs este
incetarea contractului, lucru care poate avea loc in mai multe moduri, printre care si rezilierea. Rezilierea este o incetare bazata pe culpa uneia din parti in executarea acelui contract, or din ce spuneti mai sus nu i se poate imputa ceva comodatarului. Prin urmare, trebuie vazut daca este posibila incetarea unilaterala (fara motiv) a contractului respectiv. In acest sens codul civil prevede:
Art. 1572 - Comodantul nu poate să ia îndărăt lucrul împrumutat, înainte de trecerea termenului convenit sau, în lipsă de convenţie, înainte de a fi servit la trebuinţa, pentru care s-a dat cu împrumut (C. civ. 1022 şi urm., 1573, 1581).
Deci daca respectivul contract are termen determinat, atunci ca regula nu poate fi denuntat unilateral.
Art. 1573 - Dacă însă în curgerea termenului sau mai înainte de a se fi îndestulat trebuinţa comodatarului, comodantul însuşi ar cădea în o trebuinţă mare şi neprevăzută de acel lucru, judecătorul poate, după împrejurări, să oblige pe comodatar la restituţiune.
Aceasta este exceptia, insa trebuinta mare si neprevazuta trebuie sa fie cat se poate de reala.
Mai trebuie sa stiti si ca in situatia mamei dvs mai intervine si inregistrarea la registrul comertului. Chiar daca contractul inceteaza, atata vreme cat sediul nu e mutat, firma va figura in apartamentul mamei dvs desi nu mai exista un contract in acest sens. Apropo, mama dvs poate obtine o copie certificata a contractului depus la RC la inregistrarea sediului in apartament.