In principu sunt avute in vedere probele pe care judecatorul le poate propune din oficiu si care vor fi administrate chiar si in situatia in care partile se opun administrarii.
Nu se sesizeaza din oficiu, este deja sesizata cu o cerere de chemare in judecata pentru solutionarea careia, in virtutea rolului activ are posibilitatea de a propune din oficiu administrarea anumitor probe care sa ajute judecatorul sa pronunte o solutie temeinica si legala.
Pai, pe parcursul cercetarii fondului se observa o gramada de alte neregularitati, care nu au fost sesizate in cererea de chemare in judecata.
In mod evident, la momentul respectiv nu erau cunoscute.
Nu ar trebui instanta sa aiba obligatia sa se autosesizeze in privinta acestora ???
Cazurile în care instanța civilă se poate pronunța, sau este obligată să se pronunțe din oficiu sunt strict și limitativ enumerate de lege.
Deci instanța nu se poate pronunța din oficiu pentru orice ci doar pentru ce are text de lege. De exemplu, se va pronunța din oficiu chiar dacă părțile nu o cer, cu privire la domiciliul minorului în cazul divorțului părinților, cu privire la exercitarea autorității părintești, etc. De asemenea mai poate pune din oficiu în dicuție introducerea în proces a altor părți, în anumite situații, chiar dacă părțile nu o cer.
Mai sunt și alte cazuri în care instanța poate avea „inițiativa” în procesul civil, dar acestea nu sunt multe.
În procesul civil rolul activ trebuie să-l aibă părțile, eventual prin avocații aleși.
Articolul de lege citat referitor la aflarea adevărului se referă, așa cum s-a spus, la administrarea unor probe pe care instanța le poate încuviința din oficiu, chiar dacă părțile se opun.