Patrick_ a scris:
Judecătorul nu trebuie să apere adevărul. Asta nu scrie nicăieri.
Deci e obligat să stăruie pentru aflarea adevărului
...
Răspunsuri mulțumitoare sunt acelea care raspund intrebarilor adresate.
Nu am raspunsuri predefinite in minte, pe care doar vreau sa le aud din gura altcuiva graite :)
SI o sa iau in calcul posibilitatea sa nu am dreptate... atunci cand cineva imi va da raspunsuri credibile.
Atacurile la persoana nu sunt raspunsuri credibile.
Mai mult, eu nu intreb, a treia oara deja, de ce s-ar opri rolul activ al judecatorului doar la administrarea probelor. Care ar fi logica unei asemenea separari arbitrare? ...doar de dragul filosofarii pe tema asta.
Ci am propus o explicatie alternativa mult mai plauzibila: daca o lege pare a nu avea sens... inseamna mai degraba ca nu am inteles-o noi bine.
Fapt fata de care avem datoria morala sa cautam raspunsul corect.
Daca judecatorul nu ar face altceva decat sa raspunda cu da si nu la cererile partilor... atunci mai bine s-ar intelege partile sa dea cu banul.
De exemplu, atributia sa de a face politia sedintei de judecata e vadit din propria sa initiativa.
Si sunt convins ca are mult mai multe asemenea puteri.
De fapt, as putea spune ca are putere nelimitata...atata timp cat poate motiva ca exercitarea acesteia s-a facut in spiritul legii.
Si am dat exemplu, pe alt topic, de hotarare luata cu incalcarea deliberata a unor prevederi legale.
Strict in cazul de fata, gasesc cumplit ca judecatorul se poate gandi el ca e irelevanta proba cu relatii de la intimata...sau suplimentarea interogatoriului. motiv pt care imi refuza incuviintarea. Insa nu se sinchiseste cu nimic sa consemneze minciunile martorilor sau sa DEA HOTARARI BAZATE PE ILEGALITATILE COMISE DE O PARTE IN PROCES.
Calea de atac este menita a remedia unele erori pur intamplatoare care pot interveni aleator in activitatea instantei.
Calea de atac nu este menita a lupta impotriva coruptiei, incompetentei si legilor proaste.