actiune civila abuz in serviciu

Nu se poate asa cum vreti.

Aveti cai de atac si posibilitatea de a sesiza CSM.
Nu se poate da dati in judecata judecatoarea.

De ce sa nu se poata da in judecata judecatoarea?
E functionar public.
Atentie! Nu solicit ca decizia ei ilegala sa fie corectata.
Ci solicit sa se constate ca prin decizia ei am fost pagubit de drepturile banesti care mi se cuveneau.
Ca urmare, ii solicit ei sa imi plateasca dauna materiala respectiva.

Art. 297
Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Cu siguranta ca, daca as face plangere penala sub aspectul savarsirii acestei infractiuni... si sa ma constitui ca parte civila, as putea in cele din urma sa ajung in aceeasi situatie.
Dar eu vreau sa ma grabesc si sa o chem in judecata acum!!

Si mai ales vreau sa o dau in judecata direct la Curtea de Apel :)
Art. 38 CPP
Competenţa curţii de apel
(1) Curtea de apel judecă în primă instanţă:
c) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii, tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe;

ce cale de atac aveti la indemana ?

@aidu : si tot la penal ajungem

Art. 38 CPP ( Cod Procedura Penala )

Competenţa curţii de apel
(1) Curtea de apel judecă în primă instanţă:

c) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii, tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe;

ART. 38 CPP se poate aplica numai in cazele PENALE, nu civile. Ramane deci tot plangerea penala si/sau sesizarea C.S.M. - Inspectia Judiciara.


ATENTIE ! ESTE O PROCEDURA MAI VECHE ( deci vechile coduri civile si penale ) DECI TREBUIE ACTUALIZATE ARTICOLELE. DEASEMENEA REGULAMENTUL INSTANTELOR TREBUIE ACTUALIZAT. DAR SPER SA AJUTE CA LINII DE GHIDARE.

ACTIUNEA CIVILA IMPOTRIVA MAGISTRATILOR POATE FI DECLANSATA NUMAI DE CATRE STAT SAU C.S.M.

'Răspunderea judecătorilor şi procurorilor
(18.10.2005 )

judecător Laura Ivanovici, Curtea de Apel Bucureşti
judecător Cristi Danileţ, Tribunalul Cluj

Legile privind reforma judiciară, respectiv Legea 303/3004, Legea 304/2004, precum şi Legea 317/2004, aşa cum au fost modificate prin Legea 247/2005, au creat un nou cadru de desfăşurare a activităţii judiciare şi au dus la consolidarea statutului judecătorului şi procurorului, precum şi a independenţei acestora. De asemenea, au fost introduse reglementări legate de răspunderea judecătorilor şi procurorilor, care operează, atât în raport de prevederile constituţionale, cât şi cele ale legilor speciale pentru a asigura profesionalismul şi eficienţa necesare pentru buna funcţionarea a sistemului. Modalitatea în care funcţionează această răspundere trebuie însă însoţită de garanţii procedurale adecvate, pentru a proteja independenţa judecătorilor şi procurorilor şi pentru a evita folosirea instituţiei răspunderii ca un mijloc de presiune asupra acestora.
Cadrul legislativ actual răspunde acestei necesităţi, legile organice reglementând condiţiile în care poate fi angajată răspunderea civilă, disciplinară şi penală a judecătorilor şi procurorilor.

Cadru legislativ. Răspunderea judecătorilor este reglementată de următoarele acte normative:
 Art. 52 din Constituţia României .
 Art. 94 -101 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor .
 Art. 504 - 507 din Codul de procedură penală .
 Art. 42 şi art. 44-50 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) .
 Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti ,
 Regulamentul de ordine interioară a parchetelor
 Ordonanţă nr. 94 din 30 August 1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi regresul statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă .

Analiza modului cum funcţionează răspunderea judecătorilor şi procurorilor
Constituţia României, prin art. 52 instituie răspunderea patrimonială a statului pentru erorile judiciare. Această răspundere este reglementată prin lege şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Potrivit dispoziţiilor art. 94 din Legea 303/2004, judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal în condiţiile legii.

A. Răspunderea penală în ceea ce priveşte pe judecători şi procurori operează potrivit reglementărilor din Codul penal şi Codul de procedură penală: împotriva magistraţilor poate începe urmărirea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni şi se poate pune în mişcare acţiunea penală în condiţiile dreptului comun, cu precizarea că nu este posibilă sesizarea instanţei cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către un magistrat decât prin rechizitoriu, nu şi prin plângerea prealabilă directă a persoane vătămate şi competenţa de soluţionare a unor astfel de cazuri aparţine celor mai înalte instanţe judecătoreşti – curţile de apel (pentru magistraţii de la nivelul judecătoriilor şi tribunalelor), respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (pentru magistraţii de la nivelul curţilor de apel şi a instanţei supreme).
Sunt anumite măsuri procedurale care nu pot fi luate însă decât cu încuviinţarea secţiilor CSM.

Garanţiile procedurale pentru răspunderea judecătorilor şi procurorilor în cursul procesului penal sunt prevăzute de art. 95 din Legea 303/2004, coroborat cu art. 42 din Legea 317/2004:
 În cursul urmăririi penale şi a procesului penal, judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi perchiziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv, numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, corespunzător calităţii lor.
 În caz de infracţiune flagrantă, aceştia, pot fi reţinuţi şi supuşi perchiziţiei potrivit legii, fără a mai fi nevoie de încuviinţarea secţiilor, CSM-ul fiind informat de îndată de organul care a dispus reţinerea sau perchiziţia.

Anumite măsuri procedurale primesc o reglementare specifică statutului magistratului. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 62-63 din Legea nr. 303/2004, judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţă sau rechizitoriu. Măsura se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii şi, în perioada suspendării din funcţie, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale; această perioadă nu constituie vechime în magistratură. Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de judecător sau procuror, suspendarea din funcţie încetează, iar acesta este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi i se recunoaşte vechimea în magistratură pentru această perioadă.


B. Răspunderea disciplinară
Conform art. 98 din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei. Art. 101 din aceeaşi lege menţionează că sancţiunile disciplinare se aplică numai de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice. Procedura de aplicare a acestora este, aşadar, reglementată de Legea nr. 317/2004:

Garanţiile procedurale prevăzute de art. 44-51 din Legea 317/2004 în cazul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor sunt următoarele:

1. Iniţierea acţiunii disciplinare (art. 44-46 din Legea 317/2004).
Acţiunea disciplinară se exercită de comisiile de disciplină ale Consiliului Superior al Magistraturii, formate din un membru al Secţiei pentru judecători şi 2 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători şi, respectiv, un membru al Secţiei pentru procurori şi 2 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori. Membrii acestor comisii sunt numiţi în fiecare an de Secţia pentru judecători şi Secţia pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii.

În comisiile de disciplină nu pot fi numiţi 2 ani consecutiv aceiaşi membri; de asemenea, se prevede în mod expres că membrii de drept (preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - ÎCCJ, ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu pot fi numiţi în comisiile de disciplină. Aceste comisii pot fi sesizate în legătură cu abaterile disciplinare ale judecătorilor şi procurorilor de orice persoană interesată sau se pot sesiza din oficiu. Dacă sesizarea priveşte activitatea necorespunzătoare a judecătorilor şi procurorilor şi a fost greşit îndreptată la instanţe sau parchete, va fi înaintată comisiilor de disciplină în termen de 5 zile de la înregistrare.

În vederea exercitării acţiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării prealabile, care se dispune de titularul acestei acţiuni, adică de comisia de disciplină corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii. Ea se efectuează de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători, respectiv din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori. Rezultatul cercetării prealabile se înaintează comisiei de disciplină în termen de 60 de zile de la înregistrarea sesizării la Consiliul Superior al Magistraturii.

În cazul în care, înainte de sesizarea secţiei, comisia de disciplină constată că sunt necesare verificări suplimentare, desemnează un inspector din cadrul serviciului corespunzător al Inspecţiei judiciare, în vederea completării cercetării prealabile. Rezultatul verificărilor suplimentare este înaintat în cel mult 30 de zile comisiei de disciplină.

În cazul în care comisia de disciplină consideră că exercitarea acţiunii disciplinare nu se justifică, dispune clasarea. În caz contrar, în 20 de zile după primirea rezultatului cercetării prealabile sau al verificărilor suplimentare, comisia de disciplină sesizează secţia corespunzătoare în vederea soluţionării acţiunii disciplinare, titularul acţiunii disciplinare sesizează secţiile Consiliului Superior al Magistraturii în vederea judecării acţiunii disciplinare.

Termenul de prescripţie al exercitării acţiunii este de un an de la data săvârşirii abaterii. Existenţa unui termen de prescripţie pentru constatarea abaterii disciplinare constituie o garanţie importantă în ceea ce priveşte procedura răspunderii disciplinare, împiedicând declanşarea procedurii în mod discreţionar.

2. Judecarea acţiunii disciplinare. (art. 44, art. 28 alin.2, art. 29, art. 47 alin.3, art. 49-50 din Legea 317/2004)
CSM ca organism independent de orice altă autoritate a statului, funcţionează prin secţiile sale ca instanţă de judecată pentru abaterile disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004, ceea ce constituie o garanţie importantă pentru independenţa justiţiei. Secţiile CSM pentru judecători sau pentru procurori, în funcţie de cel care a săvârşit abaterea disciplinară, vor judeca sesizarea privind acţiunea disciplinară iniţiată împotriva acestora. Preşedintele ÎCCJ, ministrul justiţiei şi procurorul general de pe lângă PÎCCJ, nu au drept de vot, în situaţiile în care secţiile îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în materie disciplinară. Lucrările secţiilor CSM sunt de regulă, publice, iar votul este direct şi secret.

Acţiunea disciplinară se soluţionează printr-o hotărâre, luată prin vot direct şi secret. Dacă se constată că sesizarea este întemeiată, se va aplica o sancţiune disciplinară în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de magistrat şi cu circumstanţele personale al acestuia. Hotărârea trebuie motivată şi se redactează, obligatoriu, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunţare. Ea se comunică prin Secretariatul general al Consiliului Superior al Magistraturii de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului.

3. Drepturile judecătorului sau procurorului în cursul procedurii disciplinare.
3.1. În cadrul cercetării prealabile, potrivit art. 46 din Legea 317/2004 se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii sau de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să solicite probe în apărare.
3.2. În procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, reglementată de art. 47 alin 1 şi 2 din legea 317/2004 citarea judecătorului sau procurorului împotriva căruia se exercită acţiunea disciplinară este obligatorie. Judecătorul sau procurorul poate fi reprezentat de un alt judecător sau procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat. Judecătorul sau procurorul şi, după caz, reprezentantul sau avocatul său au dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului şi pot solicita administrarea de probe în apărare. Secţiile CSM, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de judecător sau procuror şi cu circumstanţele personale al acestuia.





4. Abaterile disciplinare şi sancţiunile sunt prevăzute de lege.
4.1.Conform art. 99 din Legea nr. 303/2004, constituie abateri disciplinare: a)încălcarea prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii; b)intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, precum şi imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror; c)desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu; d) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter; e)nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor; f)refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces; g)refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu ; h)exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune; i)efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile; j)absenţele nemotivate de la serviciu, în mod repetat; k)atitudinea nedemnă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori sau justiţiabili; l)neîndeplinirea obligaţiei privind transferarea normei de bază la instanţa sau parchetul la care funcţionează; m)nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor; n)participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor în condiţiile legii.
La acestea se adaugă şi dispoziţia cuprinsă în art. IV alin. 5 din titlul XVII al Legii nr. 247/2005, potrivit căreia constituie abatere disciplinară nerespectarea termenelor şi a procedurii pentru organizarea concursurilor sau examenelor privind funcţiile de conducere de la instanţe şi parchete.

4.2. Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor sunt cele prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004: a) avertismentul; b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni; c) mutarea disciplinară pentru o perioadă de la o lună la 3 luni la o instanţă sau la un parchet, situate în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel ori în circumscripţia aceluiaşi parchet de pe lângă aceasta; d) excluderea din magistratură. Legea instituie dreptul magistratului ca sancţiunea aplicată să fie proporţională cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite.

5. Hotărârea pronunţată de CSM în materie disciplinară va fi motivată şi comunicată judecătorului sau procurorului şi va cuprinde: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară şi încadrarea juridică a acesteia, temeiul de drept al aplicării sancţiunii, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător sau procuror, sancţiunea aplicată şi motivele care au stat la baza aplicării acesteia, calea de atac şi termenul în care hotărârea poate fi atacată, instanţa competentă să judece calea de atac. Hotărârile secţiilor CSM, prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară se redactează, obligatoriu, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunţare şi se comunică de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului.

6. Exercitarea unei căi de atac. O altă garanţie importantă în favoarea judecătorului şi procurorului o constituie faptul că hotărârea CSM poate fi atacată, cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios fiscal şi administrativ, recursul fiind suspensiv de executare. Competenţa soluţionării recursului aparţine Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din completul de 9 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii şi judecătorul sancţionat disciplinar. Drepturile magistratului în cursul judecării recursului sunt cele prevăzute de dreptul comun, adică Codul de procedură civilă. Hotărârea pronunţată în această materie este irevocabilă.

C. Răspunderea civilă. Această formă de răspundere este reglementată de Legea 303/2004 şi de Codul de procedură penală şi se referă la răspunderea patrimonială a judecătorilor şi procurorilor pentru erorile judiciare săvârşite în procesele penale, precum şi în alte procese decât cele penale. Răspunderea civilă operează numai în raport cu statul, care are ulterior posibilitatea să formuleze o acţiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului care a acţionat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Statul nu are obligaţia să formuleze acţiunea în regres împotriva judecătorului sau procurorului, fiind la latitudinea Ministerului Finanţelor Publice să aprecieze asupra oportunităţii formulării acţiunii. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 96 alineat 6 din Legea 303/2004 „statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri”, iar în raport de dispoziţiile art. 507 din Codul de procedură penală „ statul are acţiune în regres”. Ca urmare, în raport de reglementarea actuală, răspunderea civilă a judecătorului sau procurorului este subsidiară şi indirectă, iar justiţiabilii nu pot formula acţiune civilă în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului.

Pentru a analiza modul cum operează răspunderea civilă a judecătorului şi procurorului trebuie subliniat faptul că în temeiul legii pot fi formulate două acţiuni cu titulari diferiţi, având cauze juridice distincte şi anume:
- acţiunea în despăgubiri formulată de partea care a fost vătămată prin săvârşirea erorii judiciare împotriva statului, care poate avea ca temei atât dispoziţiile art. 504 Cod procedură penală, cât şi art. 96 alineat 1 şi 4 din legea 303/2004.
- acţiunea în regres a statului împotriva judecătorului şi procurorului, care este subsecventă acţiunii în despăgubiri formulată de parte. Acţiunea în regres a statului are ca temei juridic dispoziţiile art. 507 C.pr.penală şi art. 96 alineat 7 din Legea 303/2004.

Răspunderea civilă a judecătorului şi procurorului trebuie analizată în contextul dreptului la acţiunea în regres formulată de stat şi a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru a fi promovată această acţiune.


1. Răspunderea civilă a judecătorului sau a procurorului în raport de dispoziţiile art. 507 Cod procedură penală, pentru erorile judiciare săvârşite în cursul proceselor penale.

1.1. Condiţiile prevăzute de art. 504 -506 Cod procedură penală pentru formularea acţiunii în despăgubiri de către persoana vătămată prin săvârşirea erorii judiciare:
 Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
 În materie penală, cazurile de eroare judiciară, respectiv cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale sunt stabilite de art. 504 din Codul de procedură penală: persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare. Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
 Existenţa unei decizii a organului judiciar prin care se stabileşte existenţa erorii judiciare:
a) În caz de condamnare eronată, este necesară o hotărâre judecătorească definitivă de achitare pronunţată în urma rejudecării cauzei;
b) În caz de privare sau restrângere de libertate în mod nelegal:
- procurorul poate constata eroarea prin ordonanţă de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j (autoritate de lucru judecat) din Codul de procedură penală.
- instanţa poate constata eroarea prin hotărâre de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) din Codul de procedură penală.
 Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
 Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru persoana care formulează acţiune împotriva statului este de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, potrivit art.506 alineat 2 C.pr.pen..
 Acţiunea este scutită de plata taxei de timbru.

1.2. Condiţiile prevăzute de art. 507 Cod procedură penală pentru formularea acţiunii în regres de către stat împotriva judecătorului şi procurorului.
 Numai statul poate formula acţiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului pentru recuperarea despăgubirilor plătite persoanei vătămate prin săvârşirea erorii judiciare.
 Repararea daunelor a fost acordată de stat în temeiul unei hotărâri definitive. Acest aspect exclude posibilitatea ca în timpul judecării cauzei statul acţionat în judecată să cheme în garanţie judecătorul sau procurorul care au pronunţat soluţia ce a dus la eroarea judiciară. Pentru ca statul să poată formula acţiunea în regres, trebuie ca hotărârea pronunţată împotriva sa să fie irevocabilă şi să se fi executat .
 Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune, pentru stat ca să formuleze acţiune în regres, este de 1 an.
 Persoana împotriva căreia se îndreaptă statul, inclusiv judecătorul sau procurorul, să fi acţionat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Art. 507 din Codul de procedură penală se referă la orice persoană care cu rea-credinţă sau neglijenţă a provocat o situaţie generatoare de daune, ceea ce include pe judecători şi procurori. Reaua-credinţă şi grava neglijenţă trebuie demonstrate în cursul acţiunii în regres intentate de stat împotriva judecătorului sau procurorului.

2. Răspunderea civilă care operează în raport de dispoziţiile art. 96 alineat 4 din Legea 303/2004, respectiv atunci când erorile judiciare au fost săvârşite în alte procese decât cele penale.

2.1. Condiţiile prevăzute de art. 96 din Legea 303/2004 pentru formularea acţiunii în despăgubiri împotriva statului, de către persoana vătămată prin săvârşirea erorii judiciare.
 Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
 Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Partea vătămată trebuie să obţină o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care statul va fi obligat la plata unor despăgubiri pentru repararea daunelor produse prin eroarea judiciară.
 S-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului.
 Fapta săvârşita de judecător sau procuror in cursul procesului este de natură să producă o eroare judiciară. Eroarea judiciară trebuie demonstrată în cursul judecării acţiunii in pretenţii formulată de partea vătămată împotriva statului. În aceasta situaţie legiuitorul nu stabileşte ce înseamnă eroare judiciară, urmând să se stabilească de jurisprudenţă .
 Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru persoana care formulează acţiune împotriva statului este de un an.
 Dacă persoana vătămată a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror, ea nu va fi îndreptăţită la recuperarea pagubei. Acest aspect va fi stabilit în cursul judecării acţiunii în despăgubiri împotriva statului formulată de partea vătămată prin producerea erorii judiciare.

2.2. Condiţiile prevăzute de art. 96 alineat 7 din Legea 303/2004 pentru formularea acţiunii în regres de către stat împotriva judecătorului şi procurorului
 Numai statul poate formula acţiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului pentru recuperarea despăgubirilor plătite persoanei vătămate prin săvârşirea erorii judiciare.
 Prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul unei hotărâri irevocabile. Acest aspect exclude posibilitatea ca în timpul judecării cauzei statul acţionat în judecată să cheme în garanţie judecătorul sau procurorul care au pronunţat soluţia ce a dus la eroarea judiciară. Pentru ca statul să formuleze acţiune în regres, trebuie ca hotărârea pronunţată împotriva sa să fie irevocabilă şi să se fi executat.
 S-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului, iar fapta săvârşită este de natură să determine o eroare judiciară.
 Judecătorul trebuie să fi acţionat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Întrucât condiţia este ca răspunderea judecătorului sau procurorului să fi fost stabilită printr-o hotărâre disciplinară sau penală, rezultă că acesta trebuie să fi săvârşit abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 litera h din Legea 303/2004 sau o infracţiune la care elementul subiectiv este intenţia directă ce poate fi echivalată cu reaua-credinţă sau infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
 Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru a statul să formuleze acţiune în regres, este de un an.

Din analiza condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru formularea acţiunii în regres de către stat împotriva judecătorului sau procurorului rezultă două importante garanţii procesuale şi anume :
 Inadmisibilitatea acţiunii directe formulate de către persoana vătămată prin săvârşirea erorii judiciare, împotriva judecătorului sau procurorului. Potrivit art.504 din codul de procedură penală şi art. 96 alineat 6 din Legea 303/2004, acţiunea în despăgubiri poate fi formulată numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
 Inadmisibilitatea acţiunii în garanţie formulată de stat, ca titular al acţiunii în regres împotriva judecătorului şi procurorului, în timpul judecării acţiunii în despăgubiri formulate de persoana vătămată prin săvârşirea erorii judiciare. Astfel, potrivit dispoziţiile art. 507 Cod procedură penală şi art. 96 alineat 7 din Legea 303/2004, acţiunea în regres a statului poate fi formulată numai după pronunţarea unei hotărâri irevocabile, iar prejudiciul a fost acoperit, deci numai după ce hotărârea a fost executată.

Una dintre condiţiile formulării acţiunii în regres împotriva judecătorului sau procurorului este ca acesta să fi acţionat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă şi de aceea este nevoie să analizăm conţinutul acestor concepte, în contextul reglementării actuale.

Conceptele de rea-credinţă şi gravă neglijenţă primesc mai multe accepţiuni:

a) O primă accepţiune este aceea care dă conţinutul abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 litera h din Legea 303/2004, potrivit căruia constituie abatere disciplinară: „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă dacă fapta nu constituie infracţiune. Conţinutul acestei prime accepţiuni nu este necesar a fi definit prin lege, întrucât acesta urmează să fie stabilit prin jurisprudenţa disciplinară a secţiilor din cadrul CSM.

b) O a doua accepţiune este aceea care poate fi înglobată în elementele constitutive ale unor infracţiuni prevăzute de legea penală. Acest conţinut rezultă prin interpretarea dispoziţiilor art. 99 litera h din legea 303/2004. Aşa cum am mai arătat: „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă dacă fapta nu constituie infracţiune”. Nici conţinutul acestei accepţiuni nu este necesar a fi definit printr-o lege separată, întrucât în legislaţia penală există suficiente elemente pentru a stabili caracterul penal al faptei săvârşite şi gradul de vinovăţie, reaua-credinţă fiind asimilată intenţiei directe în săvârşirea infracţiunii. Pot fi săvârşite cu intenţie directă, deci cu rea-credinţă următoarele infracţiuni abuz în serviciu contra intereselor unei persoane prevăzută de art. 246 Cod penal şi represiunea nedreaptă, prevăzută de art. 268 din Codul penal, şi din culpă infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de articolul 249 din Codul penal , care incriminează fiind incriminată deopotrivă şi în cazul în care fapta a avut consecinţe deosebit de grave.

c) O a treia accepţiune este aceea care dă conţinutul uneia dintre condiţiile formulării acţiunii în regres formulată de stat împotriva judecătorului sau procurorului pentru repararea prejudiciului la care statul a fost obligat prin hotărâre judecătorească irevocabilă şi pe care l-a acoperit.
- În cazul erorilor judiciare săvârşite în alte cauze decât ele penale, această a treia accepţiune trebuie să înglobeze atât pe prima cât şi pe cea de–a doua accepţiune, în sensul că în cadrul acţiunii în regres a statului se va stabili că există rea-credinţă sau neglijenţă, numai dacă există o hotărâre penală de condamnare a judecătorului sau procurorului sau o hotărâre disciplinară..
- Conceptele de rea-credinţă şi gravă neglijenţă nu sunt definite de lege pentru ipoteza acţiunii în regres formulată de stat împotriva judecătorului sau procurorului pentru erorile judiciare săvârşite în procesele penale. Conţinutul acestor concepte urmează să fie conturat de jurisprudenţă.

Cea de-a treia accepţiune constituie un concept nou, introdus de Constituţie şi preluat de legea statutului judecătorului şi procurorului. Pentru ca statul să se îndrepte împotriva judecătorului cu acţiune în regres trebuie să fie îndeplinite o serie de condiţii prevăzute de lege, condiţii care constituie tot atâtea garanţii procedurale în stabilirea răspunderii judecătorilor şi procurorilor.

3. Răspunderea civilă a judecătorilor şi procurorilor în materia hotărârilor pronunţate de CEDO împotriva României.

Potrivit art. 12 din O.G. nr. 94/1999 statul are drept de regres împotriva persoanelor care, prin activitatea lor, cu vinovăţie, au determinat obligarea sa la plata sumelor stabilite prin hotărâre a Curţii sau prin convenţie de rezolvare pe cale amiabilă. Potrivit aliniatului 3 din acelaşi articol răspunderea civilă a magistraţilor se stabileşte în condiţiile care vor fi reglementate prin Legea pentru organizarea judecătorească. În consecinţă, răspunderea judecătorilor şi procurorilor operează în condiţiile deja expuse.

4. Asigurarea pentru risc profesional
Ca o măsură de garanţie a magistraţilor, legea nr. 303/2004 prevede în art. 78 că judecătorii şi procurorii beneficiază ope legis de asigurare pentru risc profesional, realizată din fondurile bugetare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale Ministerului Justiţiei, Ministerului Public sau, în cazul judecătorilor şi procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării Naţionale, pentru viaţă, sănătate şi bunuri, dacă sunt afectate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, în limita veniturilor pentru anii lucraţi în aceste funcţii, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate. La eliberarea din funcţie, această asigurare încetează. Ea se realizează în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Este prevăzut faptul că judecătorii şi procurorii se pot asigura pentru risc profesional peste limita legală. De asemenea, se prevede că, prin hotărâre a Guvernului , se poate înfiinţa Casa de asigurări a judecătorilor şi procurorilor.

Concluzii
Cadrul legislativ actual reglementează răspunderea civilă, disciplinară şi penală a judecătorilor şi procurorilor, stabilind cazurile în care această răspundere operează, procedura ce trebuie urmată şi garanţiile procedurale pentru a evita afectarea independenţei acestora.

Garanţiile procedurale sunt concretizate în cazul acţiunii civile prin condiţiile de exercitare a acţiunii în regres împotriva judecătorului sau a procurorului în ceea ce priveşte răspunderea civilă.

În ceea ce priveşte răspunderea disciplinară garanţiile procedurale se regăsesc în primul rând în faptul că CSM este instituţia responsabilă pentru pornirea acţiunii disciplinare, prin secţiile sale funcţionează ca instanţă de judecată pentru abaterile disciplinare, sancţiunile sunt prevăzute de lege, iar hotărârea CSM poate fi atacată la ÎCCJ.

Referitor la răspunderea penală, garanţiile sunt prevăzute de art. 95 din Legea 303/2004.

Deşi reglementarea actuală asigură o serie de garanţii procedurale în ceea ce priveşte răspunderea materială a judecătorului şi procurorului, rămâne deschisă întrebarea dacă este necesară o nouă reglementare pentru a defini eroarea judiciara, in materie civila şi de a defini conceptele de rea-credinţă şi gravă neglijenţă.

Apreciem că instituţia răspunderii judecătorilor şi procurorilor, aşa cum este reglementată de lege lata asigură o transpunere adecvată a dispoziţiilor art. 52 din Constituţia României, în cuprinsul legilor organice şi stabileşte garanţiile procedurale necesare pentru a evita folosirea acesteia ca un mijloc de presiune. '


18.10.2005

Un raspuns de nota 10 . Dar tot nu ne-a spus ce cale de atac are la indemina intrucit i-am da niste indrumari in acest sens . in cazul in care calea de atac a apelului este suprimata urmeaza recursul si ar trebuii sa fiei f.f atent la ce motive va invoca . Daca se judeca sau nu pe VCPC?E foarte greu cu Inspectia Judiciara va spun pe propria mea piele.