Buna ziua.
Va rog sa imi spuneti care este cuantumul actualizat al amenzii pentru neanuntarea in timpul stabilit prin lege, a accidentului de munca.
Va multumesc.
Legea ssm nr.319/ 2006 mentioneaza:
-art.39 (1) Constituie contravenţii faptele săvârşite de angajatorii aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute de prezenta lege.
(5) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.500 lei la 7.000 lei încălcarea dispoziţiilor art.7 alin.(4) - (6), art.8, art.11 alin.(1) şi (3), art. 13 lit. q) şi s) şi ale art.27 alin.(1) lit.a) şi b)
-art.27(1) Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:
a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele aşa cum sunt definite la art.5 lit.f);
b) asigurătorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de
incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
c) organelor de urmărire penală, după caz.
Daca platiti amenda in 48 de ore, beneficiati de posibilitatea de a achita 1/2 din minimul amenzii aplicate conform prevederilor
-art.43 (1) Prevederile art. 39 alin. (2)-(9) şi ale art. 40 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege, corespunzător faptei pentru care a fost sancţionat, inspectorul de munca făcând menţiune despre aceasta posibilitate in procesul verbal.