1. Avocatii unui cunoscut de-al meu (aparatorii, deci) i-au interzis sa ia cuvantul in timpul sedintei de judecata, sustinand ca nu e legal.
Are sau n-are voie clientul, suspiunatul, sa-si prezinte si el opinia, chiar daca este si reprezentat prin avocati.
2. La arhiva, cineva - parte dintr-un proces, poate cere sa-si consulte dosarul, avand langa el o persoana care nu este implicata (dar care ii poate oferi sfaturi, consultand odata cu el dosarul)
In general instantele nu permit partilor asistate de avocat sa vina cu povesti/precizari suplimentare,se prezuma ca avocatul sustine in fata instantei pozitia clientului.Ref la intrebarea nr 2 se poate studia dosarul la arhiva de catre parte insotita de alta persoana.
De avut, are dreptul atât să vorbească, cât și să consulte dosarul cu o persoană lângă el.
Problema se pune dacă este recomandabil.
Iar aici, consider că, în general, nu este. Un proces nu este ca o Dacie 1300 pe care să ți-o repari singur, în fața blocului, iar, în caz de necesitate să îți chemi un vecin să te ajute, încă unul și încă unul. Un proces este ideal să fi condus de un specialist, de la un cap la altul.
Dar, evident, aceasta este părerea mea.
În ceea ce mă privește, dacă un client s-ar amesteca în pledoariile mele, luând cuvântul fără să convenim acest lucru în prealabil și s-ar duce să studieze dosarul cu alt ,,sfătuitor,, urmând să-i aplice sfaturile, nu m-aș supăra deloc. Adică i-aș pune dosarul în brațe și aș rezilia contractul de asistență juridică, fără nici o supărare.
Inteleg, nu e o problema de legalitate, doar de orgolii. Atat am, vrut sa stiu, multumesc.
(ref. la urmarile imaginate mai sus, considerati ca retragerea avocatului este exact ceea ce-si doreste si clientul care insa, din motive prea complicate pt a fi expuse acum, nu-i aplica rezilierea contractului. Motive are insa suficiente, tot ceva gen rateuri de Dacie 1300 - exemplul e foarte bun)
Multumesc.