Traducerea si legalizarea actelor in strainatate

Nu Domnule :)

-Daca acest document este in limba tarii unde locuiti si este stampilat cu Apostila de la Haga,
in tara va trebui sa fie tradus in limba romana- nu mai este nevoie de alta stampila pe acest document

Documentul in limba straina daca este Apostilat,
NU MAI ARE NEVOIE DE ALTA APOSTILA sau alta STAMPILA de la nimeni, doar trebuie tradus.

Traducerea documentului apostilat pe care o va face notarul, sau persoana autorizata sa execute traducerrea documentului, va trebui sa fie semnat si stampilat de catre biroul care a efectuat traducerea. Doar TRADUCEREA, ATIT !

Cum am mai spus.... 5-10 lei, asta daca nu s-au marit preturile.

-Daca acest document este facut in limba romana in tara unde locuiti si are Apostila de la Haga,nu mai trebuie tradus in Romania (normal, nu?) si nu mai are nevoie de alta stampila sau alta apostila.

cu stima

Cred ca am gresit aici. Traducerea costa mai mult.
Nu lasati la nimeni actul original cu Apostila. Se face o copie la notar al acestui act si acesta copie.....trebuie semnata si stampilata cu stampila notarului(nu Apostila).

-Daca acest document este facut in limba romana in tara unde locuiti si are Apostila de la Haga,nu mai trebuie tradus in Romania (normal, nu?) si nu mai are nevoie de alta stampila sau alta apostila.

Ce apostila sa aiba un document intocmit intr-o alta limba decat cea oficiala a statului unde este intocmit?
De ex., pun autoritatile spaniole apostila atat pe o declaratie data la un notar cat si pe traducerea ei in limba romana?

Una este o traducere certificata de traducător si alta este legalizarea semnăturii traducatorului sau cum se spune legalizarea traducerii. Nu faceți confuzii!

Este adevarat ca actele(imputernicirile notariale/declaratiile pe proprie raspundere date la un notar din strainatate care are Apostila de la Haga) traduse si legalizate la notarii din strainatate, nu sunt valabile in Romania pe considerentul ca acestea trebuie legalizate/recunoscute la un notar roman? Conform carei prevederi legale?

Depinde de traducere. Originalul se redactează și se autentifică de către notarul străin, iar apoi se apostilează în țara respectivă, unde își are sediul biroul notarial instrumentator. Apoi se efectuează traducerea înscrisului apostilat, iar traducerea trebuie și ea apostilată, la rândul ei.

Există țări în care traducerile de înscrisuri se fac obligatoriu cu legalizarea semnăturii traducătorului autorizat/ judiciar/ jurat etc. (denumirea lui diferă de la țară la țară, conform legislației din țara respectivă) de către notar/ tribunal. Asemenea traduceri legalizate se apostilează apoi fără probleme de către Camera Notarilor, tribunal sau orice alt organ competent desemnat oficial de statul respectiv să aplice apostila.

În alte țări este suficientă semnătura și ștampila traducătorului jurat, dar acest lucru este valabil numai la traducerile făcute de traducători autorizați/ judiciari/ jurați de acolo, din țara respectivă și care sunt folosite numai acolo, în țara respectivă. Așadar, în cazul unei traduceri efectuată de un astfel de traducător, spre a putea fi folosită în străinătate, deci în afara țării unde a fost efectuată de traducătorul jurat, de exemplu în România, este necesară obligatoriu apostilarea ei. Deci asta e: nu numai originalul trebuie să aibă apostila, ci și traducerea.

Cum traducătorul autorizat/ judiciar/ jurat nu este un organ investit de stat cu autoritate, cum este notarul, de exemplu, și nu întocmește acte care să fie considerate de autoritate publică și cu forță probantă etc. cum face notarul, ci doar traduce acte întocmite de organe ale statului sau cu autoritate dată de stat, apostila nu se poate aplica pe traducerea certificată, adică purtând doar semnătura și ștampila traducătorului jurat, fiindcă o asemenea traducere nu este un act oficial.

Tocmai de aceea, în asemenea țări, în cazul traducerilor ce urmează a fi folosite în străinătate, semnătura traducătorului jurat OBLIGATORIU se legalizază fie la notariat (mai simplu, că sunt notariate destule), fie la tribunal (mai complicat, fiindcă nu în toate localitățile există tribunal); depinde de legislația în vigoare în statul respectiv; abia astfel, adică prin legalizarea semnăturii traducătorului de către un organ al statului sau cu autoritate dată de stat, traducerea în cauză devine act oficial și poate fi apostilată. De asta în cuprinsul apostilei, se spune că:

1. Țara: ...
Prezentul act oficial
2. a fost semnat de ... [numele notarului/ funcționarului de la tribunal etc.]
3. în calitate de ... [notar/ funcționar de la tribunal etc.]
4. poartă sigiliul/ ștampila ... [notariatului/ tribunalului etc.]

AUTENTIFICAT

5. în ... [localitatea unde se apostilează] 6. la data de: ... [data]
7. de către ... [Camera Notarilor/ tribunalul/ orice alt organ desemnat oficial de statul în cauză să aplice apostila]
8. sub nr. [nr. apostilei]
9. Sigiliul/ ștampila [Camerei Notarilor/ tribunalului/ oricărui alt organ desemnat oficial de statul în cauză să aplice apostila]
10. Semnătura [persoanei care aplică apostila; funcția acesteia]

Deci iată că nicăieri în apostila aplicată pe traducerea legalizată nu se face referire la traducător, numele, semnătura sau ștampila acestuia sau orice alte detalii legate de el. Singura persoană care contează este notarul public sau funcționarul de la tribunal etc., deci organul care legalizează semnătura traducătorului. Asta nu vor să bage la cap mulți dintre patronii de firme de traduceri de la noi din România, care în mod abuziv și aberant vor desființarea legalizării de către notarul public a semnăturii traducătorului autorizat, deși ea este atât de necesară, utilă și benefică în primul rând pentru noi, pentru traducătorii autorizați.

O problemă la traducerile în limba română legalizate și apostilate în străinătate ar putea fi faptul că nu au încheiere de legalizare bilingvă, adică nu numai în limba statului străin, ci și în română; de asemenea, uneori nici apostila nu e bilingvă, deși art. 4 alin. 2 din Convenția de la Haga din 1961 prevede posibilitatea apostilei bilingve. De exemplu, la noi în România, stat UE și membru al Convenției de la Haga din 1961, la toate traducerile din limba română într-o limbă străină, formula de legalizare a semnăturii traducătorului autorizat de către notarul public este bilingvă, fiind atât în limba română, cât și în limba strănă în care se face traducerea, conform legislației notariale în vigoare, care este făcută cu cap și cu creier prin eforturile comune ale UNNPR și ale Ministerului Justiției. Dar sunt țări în care legislația este alandala, adică prevede că totul e în limba oficială a țării respective. Deci o astfel de traducere dacă vine în România și are formula de legalizare a semnăturii traducătorului și apostila numai în limba țării respective și nu bilingv, adică să fie și în limba română, DA, categoric că se mai dă la tradus și aici în România, unde se face o traducere legalizată la un notariat de aici din România.

În ce constă traducerea legalizată de aici din România? Păi depinde de traducerea din străinătate. Dacă nu este bună, adică nu este exactă și completă, e plină de greșeli, conține adăugiri sau prezintă omisiuni, traducerea se va face din nou de către un traducător autorizat sau de către un notar public autorizat ca traducător de Ministerul Justiției de aici din România; dacă traducerea este efectuată de notar, acesta îi va aplica încheierea de legalizare a traducerii în care va certifica exactitatea și integralitatea acesteia, o va semna și va aplica sigiliul notarial și timbru sec; dacă traducerea nu este efectuată de notarul public, ci de un traducător autorizat de Ministerul Justiției, traducătorul va certifica prin semnătura și ștampila sa exactitatea și integralitatea traducerii, folosind obligatoriu formula de certificare prevăzută de legislația notarială românească, iar notarul public obligatoriu va legaliza semnătura traducătorului autorizat.

Dacă traducerea făcută în străinătate este bună, adică exactă și completă, fără greșeli, adăugiri, omisiuni etc., traducătorul autorizat/ notarul public autorizat ca traducător de aici din România preia traducerea deja făcută în străinătate, după următoarea procedură:

1. Se pune titlul "Traducere din limba X",
2. Se scrie mențiunea "Text în limba română" și apoi se citează între ghilimele toată traducerea în română făcută de traducătorul din țara străină, exact-exact cum este ea, iar apoi se face mențiunea prezenței semnăturii și ștampilei traducătorului străin și se traduce ștampila în limba română,
3. se va traduce în română încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului străin și apostila, cu menționarea prezenței tuturor ștampilelor, timbrelor seci, etichetelor autocolante, șnururilor/ panglicilor (dacă actul este șnuruit, cum se practică în Germania de exemplu la toate actele care au mai mult de o filă); ștampilele și timbrele seci se traduc dacă sunt lizibile, dacă nu, se menționează că sunt ilizibile.

Apoi se procedează ca mai sus, adică: dacă traducerea este efectuată de notarul public, acesta îi va aplica încheierea de legalizare a traducerii în care va certifica exactitatea și integralitatea acesteia, o va semna și va aplica sigiliul notarial și timbru sec; iar dacă traducerea nu este efectuată de notarul public, ci de un traducător autorizat de Ministerul Justiției, traducătorul va certifica prin semnătura și ștampila sa exactitatea și integralitatea traducerii, folosind obligatoriu formula de certificare prevăzută de legislația notarială românească, iar notarul public obligatoriu va legaliza semnătura traducătorului autorizat.

Care este baza legală? Pentru apostilare, este Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961. Pentru efectuarea și legalizarea traducerilor de înscrisuri în România, baza legală este legislația notarială în vigoare, respectiv art. 12 lit. j coroborat cu art. 151 din Legea nr. 36/1995 republicată - Legea notarilor publici și a activității notariale, precum și art. 318-324 din Regulamentul de aplicare a Legii 36/1995 republicată și Anexele nr. 22 și/ sau 23 la Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 republicată. Pentru preluarea textului deja tradus, neintrând altceva în vigoare după abrogarea vechiului Regulament la Legea 36/1995 odată cu intrarea în vigoare a celui actual, se aplică Anexa nr. 1 la OMJ nr. 233/C/1996 - Instrucțiuni privind efectuarea și legalizarea traducerilor în cadrul activității notarilor publici.

Cel mai sigur este să faceți actul notarial și să-l dați la apostilat în străinătate, iar acest original apostilat să-l dați la tradus în România. Costurile sunt adesea mai mici decât în străinătate și în plus aveți certitudinea că traducerea legalizată sigur-sigur va fi acceptată la orice autoritate din România.

Pentru efectuarea și legalizarea traducerii în România, cel mai bine este să vă adresați direct notariatului instrumentator, deoarece efectuarea și legalizarea traducerii este prin lege procedură notarială, cf. art. 12 lit. j din Legea 36/1995 republicată, deci ca procedură notarială ce este, ea trebuie îndeplinită de notariat în conformitate cu legislația în vigoare, cu folosirea de către notariat a unui traducător autorizat de Ministerul Justiției, căruia sigur-sigur notarul public îi va legaliza semnătura.

Cel mai bine evitați birourile de traduceri, deoarece ele nu sunt autorizate de Ministerul Justiției și fac la limita legalității această activitate notarială: efectuarea traducerilor de înscrisuri și folosesc abuziv traducători autorizați de Ministerul Justiției, iar traducerile făcute la ele adesea nu respectă legislația în vigoare, sau nu duc traducerile la legalizat, le dau clienților numai cu semnătura și ștampila traducătorului, sau mai rău, cu ștampila SRLului de traduceri neautorizat etc. și astfel riscați să fie probleme cu ele. Notariatul este locul cel mai de încredere atât pentru traducerile de înscrisuri, cât și pentru orice altă problemă legată de înscrisuri; la notariat întotdeauna găsiți sigur soluția legală optimă.

Declaratiile notariale(actele notariale Art.1, (2),c) Apostilate in afara Romaniei, pot fi facute in limba tarii unde locuiti sau in limba Romana(Art.4)

Aceste acte notariale care sunt facute (in tara unde locuiti), direct in limba Romana si apostilate sunt perfect valabile pe teritoriul Romaniei si nu mai au nevoie de traduceri sau alte stampile.



CONVENTIA din 5 octombrie 1961, cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine (Conferinta de la Haga)
Art. 1
(1) Prezenta conventie se aplica actelor oficiale care au fost intocmite pe teritoriul unui stat contractant si care urmeaza sa fie prezentate pe teritoriul unui alt stat contractant.

2) Sunt considerate acte oficiale, in sensul prezentei conventii:
a) documentele care emana de la o autoritate sau de la un functionar al unei jurisdictii a statului, inclusiv cele care emana de la ministerul public, de la un grefier sau de la un executor judecatoresc;
b) documentele administrative;
c) actele notariale;
d) declaratiile oficiale, cum ar fi: cele privind mentiuni de inregistrare, viza de investire cu data certa si legalizari de semnatura, depuse pe un act sub semnatura privata.(3) Totusi prezenta conventie nu se aplica:
a) documentelor intocmite de agenti diplomatici sau consulari;
b)documentelor administrative care au legatura directa cu o operatiune comerciala sau vamala.

Art. 4 Apostila prevazuta la art. 3 alin. 1 se aplica chiar pe act sau pe o prelungire a acestuia; ea trebuie sa fie conforma cu modelul anexat la prezenta conventie. Totusi ea poate fi redactata in limba oficiala a autoritatii care o elibereaza. Mentiunile care figureaza in continutul ei pot fi date si intr-o a doua limba. Titlul „Apostille (Convention de la Haye du 5 octobre 1961)” va fi mentionat in limba franceza.

Art. 5 Apostila este eliberata la cererea semnatarului sau a oricarui alt detinator al actului.
Intocmita in mod corespunzator, ea atesta veracitatea semnaturii, calitatea in care a actionat semnatarul actului sau, dupa caz, identitatea sigiliului sau a stampilei de pe acest act.
Semnatura, sigiliul sau stampila care figureaza pe apostila este scutita de orice atestare